Două minore, luate din grija părinţilor după ce au fost prinse furând

Două fetiţe în vârstă de 8 şi 11 ani sunt cercetate de poliţişti după ce au fost prinse furând produse din trei chioşcuri aflate într-o piaţă din municipiul Arad. Copilele au fost luate din grija părinţilor şi internate temporar într-un centru pentru minori.
Romania TV
13 aug. 2012, 12:49
Două minore, luate din grija părinţilor după ce au fost prinse furând

Poliţiştii arădeni le-au prins, duminică, pe cele două fetiţe în timp ce furau produse din chioşcuri amplasate în Piaţa Obor. Până să fie văzute, fetiţele au furat din trei chioşcuri, valoarea produselor fiind de 300 de lei.

„Prejudiciul a fost recuperat, dar pe numele celor două tinere au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Ele vor fi audiate în prezenţa părinţilor, dar având sub 14 ani, cel mai probabil, soluţia va fi de neîncepere a urmăririi penale”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Ovidiu Liber.

Conform sursei citate, copilele au fost luate temporar din grija părinţilor şi internate într-un centru de primire a minorilor. „Fetiţele şi părinţii lor au fost incluşi într-un program de consiliere, pentru a se preveni pe viitor astfel de comportamente”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, Angelica Stana.

Poliţiştii vor încerca să stabilească dacă fetele au fost obligate de alte persoane să fure.

Spynews
Anca Țurcașiu, ipostaze romantice în brațele iubitului! Actrița se declară fericită și iubită: "Am lângă mine un om drag..." / FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin, apariție spectaculoasă în costum de baie! Are o siluetă impecabilă, la 49 de ani
Fanatik.ro
Locul ireal din România. Seamănă leit cu atmosfera unui oraș din Vestul Sălbatic
Capital.ro
A murit cel mai bun bucătar. Toată lumea l-a divinizat. Drum lin, maestre!
Playtech.ro
WOW cum arată casa lui Alain Delon din Franța. Vila are o priveliște superbă, AVEM imaginile SECRETE
DailyBusiness
Consiliul Fiscal AVERTIZEAZĂ: Deficitul bugetar ar putea EXPLODA la 7% din PIB în 2024
Adevarul
De ce și-au pierdut românii încrederea în medici. „O cultură a non-comunicării și o atitudine grețoasă”
Spynews
Unde e înmormântat tatăl lui Silviu Prigoană! Bărbatul își doarme somnul de veci lângă fiul afaceristului și al Adrianei Bahmuțeanu, decedat în urmă cu 15 ani
Spynews
Un iaht de lux s-a scufundat din cauza unei furtuni puternice, în Mediterană. O persoană a murit și alte șase sunt date dispărute
Evz.ro
A murit o legendă a gastronomiei. A schimbat felul în care se mănâncă
Ego.ro
Anunțul a foct făcut ACUM de Antenă! Ce se întâmplă cu Mirela Vaida
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
wowbiz.ro
Cătălin a căzut 300 de metri în gol pe Munții Bucegi! Cum s-a întâmplat tragedia?!
Cancan.ro
Aventurile lui Nicușor în vacanța mare. IMAGINI DEMENȚIALE cu Șeful Bucureștiului: s-a băgat în colăcel și a făcut pluta cumințel
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
UPDATE Bac 2024 sesiunea de toamnă: A fost publicat baremul oficial! Care este rezolvarea corectă a subiectelor la Limba și literatura română?
Capital.ro
Ungurii se înclină în fața României. Aplauze de la vecini: Să-și amintească toți
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Românca a divorțat de fostul internațional Răzvan Cociș și s-a cuplat, în SUA, cu portarul care a apărat în 233 de meciuri pentru Borussia Dortmund!
stirilekanald.ro
Urlete de durere la înmormântarea Robertei, polițista moartă la 21 de ani! Detalii șocante
substantial.ro
Activiști ecologiști blochează portul Amsterdam, împiedicând acostarea unei nave de croazieră
MediaFlux
GREEN TALKS. Interviu cu Gemma Webb, CEO și președinte al RetuRO-SGR. România, un model de succes în reciclare sau cum sustenabilitatea devine realitate VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...