Carmen Dan, despre necesitatea brăţărilor de protecţie: Anul trecut din 3.000 de ordine de protecţie, un sfert au fost încălcate

Carmen Dan, ministrul de Interne, a declarat luni că în 2017 au fost emise 3.000 de ordine de protecţie, din care 25% au fost încălcate, motiv pentru care e nevoie de schimbarea legislaţiei, inclusiv posibilitatea folosirii brăţărilor de protecţie, similare cu cele de la arestul la domiciliu.
Romania TV
29 ian. 2018, 10:26
Carmen Dan, despre necesitatea brăţărilor de protecţie: Anul trecut din 3.000 de ordine de protecţie, un sfert au fost încălcate

„Sunt femeie şi reacţionez când avem situaţii în care se vorbeşte despre violenţa în familie. Suntem în faza de finalizare a unei discuţii legislative şi discutăm cu toţi factorii, printre care şi ministerul Justiţiei şi ministerul Muncii, prin agenţia Egalităţii de Şanse. Sunt câteva propuneri care privesc amendarea legislaţiei privind posibilitatea emiterii uni ordin provizoriu de către poliţist”, a declarat luni, ministrul de Interne, Carmen Dan.

În prezent, legislaţia prevede faptul că ordinul de protecţie se eliberează în baza Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, printr-o cerere adresată judecătoriei din raza domiciliului solicitantului.

„Anul trecut au fost emise peste 3.000 de astfel de ordine de protecţie si mai mult de 25% nu au fost respectate. Este foarte important să colaboreze toate instituţiile cu competenţe să evităm acest gen de cazuri. Vom face cunoscute propunerile noastre. Avem legislaţie pentru purtarea acestor brătări de protecţie atunci când vorbim de arestul la domiciliu, în ceea ce priveşte aprobarea unor astfel de dispozitive, noi trebuie sa gasim soluţii ca acestea să fie adaptate şi când vorbim de violenţa în familie”, a mai spus ministrul de Interne.

Directoarea unei grădiniţe a fost înjunghiată mortal vineri în Capitală, făptaşul fiind soţul acesteia, faţă de care avea un ordin de restricţie. Ordinul, emis în 24 noiembrie 2017 de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 2 din Bucureşti, prevede că Marius Cristian Botan, soţul Nicoletei Botan, directoarea grădiniţei din Sectorul 2, trebuie să păstreze o distanţă minimă de 200 metri faţă de femeie, faţă de domiciliul acesteia şi faţă de locul său de muncă, situat tot în sectorul 2, dar şi faţă de copiii celor doi.

Spynews
Câte calorii are un porumb copt. Cât poți să mănânci fără să te îngrași
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Drumul din România pe care să nu circuli. Mulți au rămas blocați cu mașina pe el, în zonă muntoasă
Capital.ro
2.000 lei plătiți de stat. Decizie pentru femeile din România. Se ridică la Primărie în 90 zile
Playtech.ro
Cine este și cum arată iubitul Sabrinei Voinea? Sportiva are o relație cu un sportiv cunoscut
DailyBusiness
SCAD RATELE! Acești români vor plăti mai puțin la bancă
Adevarul
Viața în „orașul fantomă” din mijlocul Dunării. Porțile de Fier 2, mega-șantierul din ultimii ani ai regimului Ceaușescu VIDEO
Spynews
Un nou cuplu în familia Mireasa? Cum au răspuns Bogdana și Sergiu, foști concurenți în sezonul 8, atunci când au fost întrebați dacă sunt împreună
Spynews
Fiul Anei Baniciu și al lui Edy Kovacs, obișnuit de mic cu localurile exclusiviste. Micuțul Aris, prima ieșire la restaurant cu părinții și bunicii din partea tatălui / PAPARAZZI
Evz.ro
Ceaușescu nu s-ar fi gândit la așa ceva. Ce li se pregătește elevilor. Este incredibil!
Ego.ro
Cum a fost surprinsă Sabrina Voinea alături de iubitul ei! Imaginile au devenit publice!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
„Viața cu persoane, un coșmar” Mesajul apărut pe contul Oanei Ciocan, după despărțirea de Jador
Cancan.ro
Mai rar așa ceva! Acest turist venit la plajă a fost amendat pentru că a mers pe faleză fără tricou. Câți bani a trebuit să plătească
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Un segment din Valea Oltului se redeschide miercuri seară! De asemenea, lucrările pe Autostrada Moldovei au evoluat considerabil
Capital.ro
Statul NU mai plătește BANII. Ordin final și irevocabil la Guvern: Nu mai accept!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
VIDEO "Avea 20 de lovituri de cuțit pe corp. Două victime erau în saci". Detalii șocante din tripla crimă care a îngrozit Capitala
substantial.ro
Putin cere guvernului urgent să gestioneze situația din regiunea Kursk după incursiunile ucrainene
MediaFlux
PENSII: Cum se acordă MAJORĂRILE în funcție de perioada muncită
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!