Program prelungit de vizitare la Muzeul Naţional de Istorie

"Insomnie Culturală" la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Capitală este un program de vizitare prelungită ce va fi implementat în ultima sâmbătă din lunile august, septembrie şi octombrie, când vor putea fi vizitate, până la ora 00.00, expoziţiile permanente şi temporare.
Romania TV
13 aug. 2012, 17:14
Program prelungit de vizitare la Muzeul Naţional de Istorie

Potrivit instituţiei, în aceste zile, muzeul va putea fi vizitat între orele 16.00 – 00.00, pentru a oferi publicului ocazia de a vedea exponatele „într-o cu totul altă lumină”.

Vor putea fi vizitate expoziţiile permanente Tezaur Istoric şi Lapidarium (incluzând copia Columnei lui Traian), dar şi cele temporare.

Astfel, pe 25 august, prima zi de „Insomnie Culturală”, vor putea fi vizitate, în holul muzeului, expoziţiile „Copilăria de altădată, la ţară!”, „Genio Helvetico. Ceasuri istorice şi cutii muzicale elveţiene din colecţii muzeale româneşti”, „Basarabia 1812 – 1947. Oameni, locuri, frontiere” şi „Exponatul lunii august – Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon”.

Expoziţia „Copilăria de altădată, la ţară!” prezintă jucăriile copiilor de la sat, impresionante prin modestia materialului din care au fost realizate, prin simplitatea şi în acelaşi timp, ingeniozitatea celor care le-au meşterit. Vizitatorii vor putrea admira jucării care au aparţinut copiilor români, saşi şi secui care şi-au trăit viaţa la sat, nucleul societăţii în epocile trecute ale istoriei.

În expoziţia „Genio Helvetico. Ceasuri istorice şi cutii muzicale elveţiene din colecţii muzeale româneşti”, vizitatorii au posibilitatea să admire atât ceasuri care au aparţinut unor personalităţi de seamă ale istoriei României – regele Carol I, regina Maria, mitropolitul Veniamin Costachi, Nicolae Titulescu, Armand Călinescu, Gheorghe I. Brătianu, Nicolae Iorga, mareşalul Alexandru Averescu, mareşalul Ion Antonescu, maiorul Dinitrie Giurescu (erou al Războiului de Independenţă), Aurel Vlaicu, Mariana Drăgescu (femeie-pilot în Escadrila Albă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial), George Călinescu, Tudor Arghezi, Panait Istrati, Gala Galaction şi alţii -, cât şi piese „anonime”, spectaculoase prin decor. Utilizate şi admirate pentru calităţile mecanismului ingenios proiectat şi construit, cutiile muzicale reflectă nostalgic stilurile de viaţă, arta decorativă şi muzica specifică unor memorabile epoci istorice. Publicul are privilegiul de a le redescoperi, aceste exponate fiind percepute astăzi şi ca vibraţii ale sensibilităţii omeneşti în efortul gradat al dezvoltării esteticii existenţei urbane.

Expoziţia „Basarabia 1812-1947. Oameni, locuri, frontiere” aduce în prim plan, prin intermediul hărţilor, documentelor, imaginilor, publicaţiilor şi obiectelor, principale trasee diplomatice, evoluţia frontierelor şi societăţii acestei provincii. Principalele subiecte abordate sunt: cartografia istorică a Basarabiei înainte şi după 1812; anexarea Basarabiei prin Tratatul de la Bucureşti din 1812, realipirea sudului Basarabiei în urma Războiului Crimeei prin Congresul de la Paris (1856); pierderea sudului Basarabiei prin deciziile Congresului de la Berlin (1878), ce a urmat războiului ruso-româno-turc; unirea Basarabiei cu România (1918), tratatul de recunoaştere de către principalele Puteri Aliate a unirii Basarabiei cu Regatul României (1920), Basarabia în perioada interbelică; ocupaţia sovietică din 1940, în urma Pactului Molotov – Ribbentrop şi campania de eliberare a Basarabiei (1940-1941); Conferinţa de pace de la Paris 1946-1947 şi Tratatul de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate.

„Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon” – un manuscris din vremea lui Ştefan cel Mare – este prezentat în cadrul proiectului „Exponatul lunii” la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Horoscop bani Camelia Pătrășcanu. Zodiile care își vor umple buzunarele în luna august!
Capital.ro
Ungurii iau banii românilor. Au acordul BNR. Mutare istorică în 2024: A venit vremea
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Litoralul românesc în anii '80, marea piață neagră a Europei de Est. Ce averi făceau bișnițarii polonezi în vacanțele la Marea Neagră
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
De ce îl urăsc Harry și Meghan pe Prințul William. Culisele marii gelozii din Familia Regală
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de lei, într-un restaurant din Neptun
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Copiii dispăruți la Constanța au fost găsiți! În ce stare se află și care e motivul pentru care au plecat de acasă: „Acum sunt în siguranță”
Capital.ro
Șoferii cu mașini pe motorină vor fi taxați în plus. Anunț oficial în România chiar azi, 28 iulie
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
Marcel Ciolacu ia apărarea premierului ungar Viktor Orban după discursul de la Băile Tușnad
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!