Ce se întâmplă cu concediile de odihnă neluate de salariaţi

Doar salariatului care pleacă din firmă și are zile de concediu neluate i se pot compensa aceste "restanțe" printr-o sumă de bani. Altfel, legislația muncii nu permite compensarea pecuniară a dreptului la concediul de odihnă. Contabil și fiscal, chestiunea e mai mult decât a acorda sau nu un drept salariatului: dacă rămân zile neluate într-un an, ele trebuie evidențiate contabil într-un anume fel. Un specialist a explicat care ar fi modul mai avantajos pentru a proceda în astfel de cazuri și ce avem de făcut.
Iulian Tudor
31 ian. 2018, 09:41
Ce se întâmplă cu concediile de odihnă neluate de salariaţi

Concediul de odihnă este unul dintre concediile la care are dreptul, în fiecare an, orice salariat. Durata minimă e de 20 de zile lucrătoare și nu se poate renunța la el.

Citeşte şi Nou ajutor social de la stat: cum poţi să lucrezi doar 4 ore pe zi şi să primeşti salariul intreg, pentru norma întreagă

„În cazul în care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau parțial, concediul de odihnă anual la care avea dreptul în anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediul de odihnă anual”, scrie în Codul muncii.

Salariatul trebuie să primească zilele de concediu la care are dreptul și nu se poate compensa nici măcar o zi de concediu neluată cu o sumă de bani, decât într-o singură situație: când salariatului îi încetează contractul individual de muncă, potrivit Codului muncii. Dar despre asta vă explicam mai multe aici și nu acesta e subiectul pe care-l detaliem în acest articol, ci tratamentul fiscal și contabil al concediilor neefectuate, temă despre care ne-a explicat mai multe Mihaela Iacob, Tax Manager la Accace România.

Continuarea pe avocatnet.ro.

Spynews
Laura Cosoi, primul interviu după ce a devenit mamă pentru a patra oară. Frumoasa prezentatoare TV s-a întors deja pe platourile de filmare / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Ce să pui în maioneza de casă pentru a-i da cel mai bun gust. Un simplu ingredient îi dă o savoare de care nu te mai saturi
Capital.ro
S-a dat ordin la nivel național până pe 11 august. Poliția Română avertizează conducătorii auto
Playtech.ro
Antonia, în cea mai transparentă rochie! Are un posterior prea obraznic, a lăsat la vedere chiar TOT
DailyBusiness
În atenția tuturor românilor care au cont la bancă! Ce trebuie să facă aceștia în 2024
Adevarul
Impactul declarațiilor ÎPS Teodosie: Normele religioase stricte lasă urme care persistă și în viața adultă ANALIZĂ
Spynews
Cine este și cum arată soția lui Adrian Nartea, Alina Ferinceac. Imagini de colecție cu cei doi
Spynews
Împăcați, dar pe ascuns! Cum au încercat Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău să fenteze paparazzii! I-am prins la întoarcerea din escapada secretă /VIDEO SAVUROS
Evz.ro
Alfred Bulai, pe urmele lui Cristi Borcea. Este imaginea anului
Ego.ro
Imaginile pe care Carmen Iohannis NU le-ar vrea publice! Cum arată când nu este în ținuta oficială
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
wowbiz.ro
Imagini dureroase cu Nicu Covaci în sicriu. Trupul neînsuflețit al artistului a fost depus la Filarmonica din Timișoara
Cancan.ro
Oana Niculescu Mizil, transformată TOTAL de când e o femeie singură! A rupt plaja-n două când s-a ridicat de pe şezlong
Playsport.ro
IMAGINI BOMBĂ! Cum au fost surprinși Ianis și Elena Hagi în luna de miere! Au apărut imaginile
kanald.ro
Când vor intra pensiile recalculate pe card! Data la care se livrează pensiile în luna septembrie
Capital.ro
Mașinile au interzis. Măsura intră în vigoare de mâine, 7 August
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea l-a înnebunit pe Gigi Becali. Soțul ei s-a dus la Palat și l-a șocat pe miliardar
stirilekanald.ro
Adrian n-a mai apucat să se însoare! Cine e, de fapt, jandarmul mort în accidentul din Cluj
substantial.ro
Activisti vandalizează vila lui Lionel Messi în Ibiza ca formă de protest climatic
MediaFlux
PENSIONARII care vor pierde BANI de la 1 septembrie LA RECALCULARE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!