Printr-o endoscopie gastrointestinală superioară, medicul examinează interiorului esofagului, al stomacului și al duodenului (prima parte a intestinului subțire). Procedura se efectuează cu ajutorul unui endoscop – un tub flexibil, prevăzut cu o cameră miniaturală și o lampă.
Acest instrument este utilizat și în alte scopuri, ca, de pildă, prelevarea unui eșantion (biopsie), îndepărtarea unei tumori benigne sau a unui corp străin. Uneori, se face cu anestezie generală (mai ales dacă este programată intervenția chirurgicală) sau locală (pentru a evita greața în momentul introducerii endoscopului în esofag).
Când este necesară
Endoscopia digestivă superioară este efectuată în următoarele situații: pentru investigarea anumitor simptome digestive: vărsături, sângerare, dureri abdominale, dificultăți de înghițire, pentru prelevarea de biopsii, pentru monitorizarea unor afecțiuni deja diagnosticate, cum sunt varicele esofagiene. De asemenea, se face în scop terapeutic – pentru extragerea unui corp străin, a unor polipi sau pentru oprirea unor sângerări.
Diagnosticul precis, unul din avantaje
Este cea mai sigură și edificatoare investigație pentru diagnosticul inflamației, al ulcerelor, tumorilor, sângerărilor esofagului, stomacului și duodenului. Permite identificarea unor leziuni care nu pot fi văzute prin alte investigații, precum ecografia, radiografia sau tomografia computerizată, și, în consecință, facilitează stabilirea unui diagnostic precis. Se poate interveni în scopuri terapeutice fără o intervenție chirurgicală.
Are riscuri minore
Pentru că este o metodă invazivă, există anumite riscuri, dar acestea sunt minore. Pot să apară sângerări ușoare, infecții sau, extrem de rar, perforație. În cazul pacienților vârstnici, la unii pacienți cu o patologie asociată sau în cazul efectuării unor manevre terapeutice, aceste riscuri cresc. Endoscopia digestivă superioară este contraindicată la pacienții cu infarct miocardic acut și la cei cu perforație digestivă.
Info
După majoritatea endoscopiilor este posibilă oferirea unui diagnostic imediat. În cazul în care s-a recoltat fragment de țesut, care trebuie examinat în laborator, pacientul trebuie să aștepte rezultatul examenului microscopic.
Sfatul specialistului
Dr. Bogdan – Dragoș Epure, medic specialist gastroenterologie, Arcadia – Spitale și Centre Medicale Iași, www.arcadiamedical.ro
Pregătirea pentru endoscopia digestivă superioară este simplă, pacientul trebuind doar să nu mănânce și să nu bea cu 6 – 8 ore înainte. Acest lucru asigură o cât mai bună vizualizare, precum și evitarea vărsăturilor și a pneumoniei de aspirație. Ochelarii și protezele dentare mobile vor fi îndepărtate pe timpul intervenției.
Pentru reducerea reflexului de vomă, se vor administra 1 – 2 pufuri bucale de anestezic local (xilină), nu și la pacienții care se știu alergici la acest produs. Pacientul va fi culcat pe partea stângă și i se va pune o proteză bucală din plastic, pentru a proteja tubul endoscopic. După ce acesta este introdus pe cale bucală, pacientul va fi rugat să înghită de 1 – 2 ori, pentru a permite trecerea în esofag. Mai departe, trebuie doar să respire liniștit, să încerce să înghită cât mai rar și să lase restul în seama echipei medicale.
Timpul mediu este de 5 – 10 minute. După terminarea procedurii, poate persista o senzație de disconfort la nivelul gâtului timp de maxim 24 ore, iar pacientul va fi sfătuit să nu mănânce și să nu bea nimic timp de 30 de minute după investigație.
Află care sunt cele mai bune remedii pentru stomac AICI