Remus Pricopie, despre scrisoarea pentru susţinerea ministrului Educaţiei: A creat tensiuni în universităţi și a amplificat polemici

Remus Pricopie, fost ministru al Educației, în prezent rector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), consideră că scrisoarea de susţinere a lui Valentin Popa pentru funcţia de ministru al Educaţiei a fost o greșeală care a creat tensiuni în universități și a amplificat polemici din spațiul public.
Filip Stan
01 feb. 2018, 12:10
Remus Pricopie, despre scrisoarea pentru susţinerea ministrului Educaţiei: A creat tensiuni în universităţi și a amplificat polemici

Remus Pricopie este unul dintre rectorii care nu au semnat scrisoarea de susținere pentru actualul ministru al Educației. Într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, Pricopie susține că a avut discuții cu colegi din Consiliul Național al Rectorilor, în fața cărora a adus mai multe argumente:

„1. în calitatea noastră de rectori, nu avem dreptul să implicăm universitățile pe care le reprezentăm în problemele politice ale zilei;

2. este nepotrivit să justificăm public această scrisoare ca un „sprijin colegial”;

3. există riscul ca CNR să fie acuzat de jocuri politice;

4. procedural, asumarea unui document prin semnătura rectorului presupune un proces de consultare cu structurile formale de conducere ale universității.”

Rectorul SNSPA susține că acest incident a arătat că există neclarități în ceea ce privește implicarea instituțiilor de învățământ în „activități de natură politică” și propune adoptarea unui cod de conduită pentru învățământul superior.

„Un câștig pentru spațiul universitar românesc ar fi adoptarea unui cod de conduită pentru toate persoanele care ocupă funcții de conducere în instituțiile de învățământ superior. Evident, în acest document, problema separării funcțiilor politice de funcțiile de conducere din universități trebuie să fie tratată cu prioritate.”

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Noi rute Wizz Air către două destinații adorate de români. Prețul biletelor pornește de la 25 de euro
Capital.ro
Se confiscă banii în România. S-a dat lege astăzi, 18 Iulie. Te duci la închisoare între 2 și 7 ani
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Tichetele care se anulează în 30 de zile. Românii care trebuie să se grăbească
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cuplul de la Insula Iubirii care NU S-A DESPĂRȚIT după terminarea filmărilor 😍 A fost prezent și la nunta Iustinei cu Cornel Luchian
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Nadia Comăneci marchează 48 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'