Fidel Castro şi-a sărbătorit ziua de naştere în cea mai mare discreţie

Omagii discrete şi mesage simple din partea prietenilor şi aliaţilor politici au marcat cea de a 86-a aniversare a fostului preşedinte cubanez Fidel Castro, sărbătorit luni în cea mai strictă intimitatre.
Romania TV
14 aug. 2012, 09:51
Fidel Castro şi-a sărbătorit ziua de naştere în cea mai mare discreţie

La Palatul Pionierilor din Havana, unde „el Lider Maximo” şi-a sărbătorit în trecut de mai multe ori ziua de naştere în mijlocul copiilor, se pregătea tradiţionalul tort aniversar, din care Fidel Castro nu a mai gustat de la criza gravă de sănătate care l-a îndepărtat de la putere în 2006.

Preşedinţii Boliviei Evo Morales şi Nicaraguei Daniel Ortega, precum şi partidul aflat la putere în Salvador i-au transmis mesaje cu această ocazie, potrivit presei oficiale.

Evo Morales l-a lăudat ca pe un „exemplu de solidaritate internaţională”, în timp ce Daniel Ortega l-a calificat pe părintele Revoluţiei cubaneze drept un „lider uman fără pereche”.

De asemenea, preşedintele velezuelan Hugo Chavez, care a discutat cu Fidel Castro la telefon, l-a lăudat pentru „energia” şi „luciditatea” sa.

Presa oficială cubaneză a publicat mesaje de felicitare din partea cetăţenilor cubanezi şi străini şi fragmente din cărţile care elogiază meritele celui care a condus Cuba timp de aproape jumătate de secol, după care a cedat puterea fratelui său Raul.

Săptămânalul Trabajadores îl cita pe pictorul brazilian Helder Beserra, care a prezentat la Havana o expoziţie omagială în onoarea lui Fidel Castro, cu prilejul aniversării sale. „Mai mult decât un lider politic, el reprezintă un moment istoric în ceea ce priveşte alegerea de a salva sau nu umanitatea”, a afirmat pictorul.

Peste tot pe insulă, grupuri de tineri au pregătit omagii şi concerte, în special în satul său natal, Biran, în sud-estul Cubei, la aproximativ 650 de kilometri de Havana.

În perioada cât s-a aflat la putere, Fidel Castro şi-a apărat cu fermitate viaţa privată. Numeroşi cubanezi nu cunosc încă numele soţiei acestuia, Dalia Soto del Valle, şi nici pe ale ale celor cinci copii ai lor.

Începând din 2006, „el Comandante”, cum îi spun cubanezii, îşi sărbătoreşte ziua de naştere în familie, iar în acest an Castro nu a mai apărut în public începând din aprilie şi nu şi-a mai publicat „reflecţiile” referitoare la teme de mare interes internaţional, de la jumătatea lui iunie încoace.

„Viaţa e ironică. Omul care ne-a făcut să credem că este omniprezent, astăzi nu se mai arată. Să se fi transformat în personaj vitual?”, nota ironic celebra Yoani Sanchez pe blogul său.

DailyBusiness
Concluzii despre aderarea DEPLINĂ la Schengen, după reuniunea JAI! România și Bulgaria, în pragul decizional!
Spynews
Daiana de la Mireasa, sezonul 7, imagine emoționantă cu burtica de graviduță. Când urmează să nască soția lui Dani / FOTO 
Bzi.ro
Mario Fresh a rupt tăcerea după despărțirea de Alexia Eram! Cum a comentat artistul separarea
Fanatik.ro
Cum scapi de musculițele mici și negre din bucătărie. Soluția banală care are un efect instant
Capital.ro
Românii care trebuie să schimbe buletinul! Legea spune clar: Este obligatoriu
Playtech.ro
Rafa Nadal SE RETRAGE din tenis. Campionul tocmai a făcut anunțul
DailyBusiness
Candidaturile la PREZIDENȚIALE. BEC a validat 10 candidaţi din partea partidelor şi patru independenţi
Adevarul
Ceremonie în stil sovietic la Kremlin. Gesturi ”tandre” între Putin și Lukașenko, ironizate pe internet
wowbiz.ro
Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama tinerei de 18 ani și-a strigat durerea pe internet: „Vă rog din suflet cine a văzut-o să mă ajute”
Spynews
Steliano Filip a devenit tată pentru a doua oară! Soția fotbalistului a adus pe lume o fetiță / FOTO
Spynews
Ce face Irisha, după ce relația ei de iubire cu un bărbat însurat a fost făcută publică. Artista își ține viața personală privată, dar câteva detalii au ieșit la iveală | FOTO
Evz.ro
Așteptarea ia sfârșit. 1 noiembrie vine cu mai mulți bani pentru acești pensionari
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe acre le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la alte domnișoare
kanald.ro
Un nou cutremur în România! Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit
Cancan.ro
Nicoleta Ștefan, o asistentă din Slatina, a murit într-un accident rutier cumplit alături de soțul ei 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Plata în numerar. Interzis pentru românii care folosesc bani cash. Te arestează preventiv
StirileBZI
Se dă un nou ajutor de la stat pentru mii de persoane! Ministerul Muncii a făcut anunțul
Prosport.ro
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare interzisă cu un bărbat de 61 de ani
stirilekanald.ro
Adevăratul motiv al crimei șoferului de ride-sharing! Iubita criminalului a spus tot ce s-a întâmplat înainte de nenorocire
substantial.ro
Jurnalista ucraineană Viktoria Roshchyna a murit în captivitate în Rusia
MediaFlux
REGULI noi pentru PENSIONARI. ACTELE trebuie DUSE la Casa de Pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nani mic în mașina IPJ Vrancea: săracii, trebuie să fi fost epuizați…