Potrivit acestora, platforma a fost pierdută în luna iunie a anului trecut, în timpul unor activităţi derulate în Marea Neagră.
„În cursul unor activităţi de cercetare ştiinţifică efectuate în luna iunie a anului trecut în Marea Neagră, platforma a fost pierdută, iar activităţile de căutare pe mare, desfăşurate împreună cu specialişti ai Forţelor Navale, nu au avut succes. În consecinţă, ministrul Mihai Fifor a dispus sesizarea Parchetului Militar Bucureşti”, susţin oficialii din Apărare.
Conform acestora, submersibilul SECRIS a fost construit pe o platformă subacvatică furnizată de firma Ocean Server şi se afla în administrarea Centrului de Cercetări Ştiinţifice pentru Forţele Navale (CCSFN).
Totodată, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a dispus conducerii Statului Major al Forţelor Navale analiza şi formularea unei concepţii prin care să preia CCSFN în subordine, ca departament de cercetare ştiinţifică al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, „în vederea eficientizării activităţii de cercetare ştiinţifică în cadrul Armatei şi de adaptare a proiectelor la nevoile specifice categoriilor de forţe”.