Totul a început de la un accident rutier. Tânărul de 17 ani, care nu avea permis, a lovit o maşină a poliţiei. El şi prietenii săi s-au revoltat când poliţiştii au încercat să îi amendeze. Pentru a calma spiritele, unul dintre oamenii legii a tras în aer cu un pistol cu gaze. Cum tinerii nu se potoleau, un alt poliţist a deschis focul asupra lor. Cel mai grav a fost rănit tânărul şofer, care a primit trei gloanţe în stomac.
Iniţial, rănitul nici nu şi-a dat seama ce l-a lovit, dar s-a prăbuşit după ce a făcut câţiva paşi. Cei care îl însoţeau au încercat să îi acorde primul ajutor.
Toţi răniţii au fost transportaţi la spital, însă pentru tânărul împuşcat , medicii nu au mai putut face nimic.
Poliţistul care a folosit arma de foc este cercetat în stare de arest.