„În sectorul buegtar sunt mai mulţi angajaţi în regim part-time pe ocupatii cum ar fi femei de serviciu, contabili, profesori. Legea salarizării nu afectează sub nicio formă drepturile salariale ale acestora, dar în Ordonanţa de Urgenţă nr. 79/2017 s-a stabilit că angajaţii plătesc contribuţii la nivelul salariului minim. S-a luat decizia ca ministerele de resort să încerce întregirea normei la opt ore, să constate dacă cineva poate să fie exceptat din Ordonanţa de Urgenţă. De asemenea, in proxima sedinta de Guvern, pentru cei care nu se incadreaza in aceste conditii, va fi emisa o Ordonanta de Urgenta si putem considera acest lucru in curs de rezolvare. Astfel, se reglementeaza acordarea unor sume compensatorii care sa asigure mentinerea venitului net din decembrie 2017 pentru fiecare persoana angajata cu fractiune de norma in sistemul bugetar”, a spus Lia Olguta Vasilescu.
De asemenea, Vasilescu a precizat că de la CES „a venit o veste proastă”, cum că mai mulţi reprezentanţi ai sindicatelor au votat ca această OUG să nu fie pusă pe ordinea de zi.
„În proxima şedinţă de Guvern, pentru cei care nu se încadrează în aceste condiţii, va fi emisă o Ordonanţă de Urgenţă şi putem rezolva acest lucru. Din păcate, de la Consiliul Economic şi Social ne-a venit o veste proastă, pe care nu am reuşit să o înţelegem. Deşi sindicatele au cerut în ultimele zile să găsim o soluţie să rezolvăm această problemă şi am întocmit această Ordonanţă, astăzi CES nu a pus-o pe ordinea de zi. Reprezentanţi ai sindicatelor au votat să nu fie pusă pe ordinea de zi. Mă face să mă gândesc dacă aceşti reprezentanţi chiar îi reprezintă pe salariaţi”, a explicat ministrul Muncii.