CCR explică de ce erata trimisă la Monitorul Oficial este legală

Erata la hotărârea Curţii Constituţionale din 2 august, trimisă de judecătorul Mircea Ştefan Minea, referitor la numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendum, a fost făcută cu acordul majorităţii judecătorilor CCR, precizează Curtea.
Romania TV
14 aug. 2012, 16:36
CCR explică de ce erata trimisă la Monitorul Oficial este legală

„În Hotărârea Curţii Constituţionale nr.3 din 2 august 2012 s-a omis a se preciza temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României. Judecătorul–raportor, sub îndrumarea căruia s-a redactat hotărârea, a procedat cu acordul majorităţii judecătorilor Curţii la completarea considerentelor acesteia, precizând că, pentru stabilirea numărului total de cetăţeni români care trebuiau să îşi exprime opţiunea, sunt aplicabile dispoziţiile legale ale art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României şi ale art.17 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului”, precizează CCR, într-un comunicat de presă, emis după şedinţa de marţi. 

Prin urmare, cu majoritate de voturi, Plenul Curţii Constituţionale a decis că „Hotărârea nr.3 din 2 august 2012 a fost dată în materia soluţionării contestaţiilor introduse în legătură cu procedura referendumului şi nu în materia valabilităţii referendumului, asupra căruia Curtea urmează a se pronunţa în baza art.47 alin.(1) din Legea nr.47/1992”, iar „Completarea operată de judecătorul-raportor nu influenţează şi nu poate influenţa hotărârea pe care Curtea Constituţională urmează să o adopte conform art.47 alin.(1) din Legea nr.47/1992.”

Plenul Curţii Constituţionale a decis că judecătorul Mircea Ştefan Minea avea dreptul să trimită erata privind listele electorale permanente, au declarat marţi surse citate de către România TV. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.

Spynews
Povestea Mariei, o mamă a opt copii care a luat examenul de Bacalaureat! Femeia visează să ajungă studentă la Universitate | FOTO
Bzi.ro
Ei sunt noii jurați X Factor 2024! „Mă simt onorat de invitație!”
Fanatik.ro
Ce înseamnă temperatura pe care o setezi pe aerul condiționat, de fapt. Greșeala pe care multe persoane ajung să o facă pe timp de caniculă
Capital.ro
A murit marele actor. Doliu în televiziune. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Caz unic în rețeaua globală a geoparcurilor UNESCO: propunere retrasă din cauza unei primării din România FOTO
Spynews
”Inima mea e cărbune” Prima reacție a soțului Doinei, după ce a aflat că femeia a fost ucisă de Zoro și Narcisa
Spynews
Zoro și Narcisa au mărturisit și cea de-a doua crimă! Cadavrul găsit recent aparține Doinei. Femeia a fost dată dispărută anul trecut și ucisă de ei
Evz.ro
Dilema mondenă a deceniului. De ce n-o cere Salman Khan pe Iulia Vântur. Dezvăluiri din familie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Am făcut calculul! Câți bani a primit Ianis Hagi, în total, din darurile de nuntă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben și portocaliu de caniculă în jumătate din țară! Zonele în care se vor resimți temperaturi de până la 38 de grade
Capital.ro
Mașinile interzise pe autostradă. Legea spune clar: NU au voie să circule pe autostrăzi!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Haos pe Aeroportul Henri Coandă: Sute de Pasageri Lăsați să Aștepte Ore pentru Recuperarea Bagajelor
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'