STEAUA-CFR CLUJ. Absent în primul meci oficial din 2017, contra lui Gaz Metan Mediaş, din cauza unei accidentări, Bogdan Planic s-a refăcut şi poate juca în derby-ul cu CFR Cluj, a anunţat Nicolae Dică, la Digi Sport. „Planic a intrat cu echipa de săptămâna asta, Bălașa o va face de săptămâna viitoare. Planic va putea juca în meciul cu CFR„, a declarat Dică.
STEAUA-CFR CLUJ. Fundaşul central în vârstă de 26 de ani a fost adus de FCSB vara trecută, de la Vojvodina Novi Sad, în schimbul a 300.000 de euro. Bogdan Planic nu a mai jucat pentru FCSB de la meciul cu Astra, din 26 noiembrie, când a suferit o accidentare gravă la gleznă. În schimb, Dică nu are veşti la fel de bune în legătură cu un alt fundaş central al FCSB-ului, Mihai Bălaşa. „Bălașa nu știu dacă va fi titular nici cu Lazio„, a mai spus Dică.