Sylvester Stallone, primul interviu după moartea fiului său: „Încerc să rezist”

Luna trecută, Sylvester Stallone şi-a înmormântat fiul, Sage (36 de ani), iar acum a găsit în sfârşit puterea să vorbească despre cele întâmplate.
Romania TV
14 aug. 2012, 18:06
Sylvester Stallone, primul interviu după moartea fiului său:

Pe 13 iulie, fiul cel mare al actorului Sylvester Stallone, Sage, care era la rândul lui actor, a fost găsit mort în locuinţa sa din Los Angeles. Toată lumea s-a întrebat cum a încasat actorul principal din seria „Rocky” această lovitură a vieţii şi s-a emoţionat la vederea imaginilor cu „Rambo” aproape prăbuşit pe sicriul băiatului său.

La scurt timp după funeralii, Stallone a plecat în vacanţă cu familia, la Marea Mediterană, iar acum, după premiera celui mai nou film al actorului, „The Expendables 2”, a acceptat să vorbească public pentru prima oară despre experienţa prin care a trecut.

Invitat la „Good Morning America”, Stallone a afirmat că „încearcă să reziste” până când va reuşi să se împace cu ideea dispariţiei fiului său în urma unei presupuse supradoze de medicamente.

Este greu, foarte, foarte greu. Dar dacă ai prieteni buni şi sprijinul familiei poţi să speri că timpul te va vindeca după o situaţie atât de oribilă. Este ceva ce face parte din viaţă„, a spus Sylvester Stallone, care a jucat alături de Sage în filmul Rocky V, în 1990.

Actorul a mărturisit că a trecut mai uşor peste momentele dificile şi datorită faptului că s-a concentrat pe promovarea filmului „The Expendables 2”: „Este important să revii şi să începi să reiei viaţa de unde ai lăsat-o, altfel poţi intra într-un fel de spirală„.

Dacă Stallone pare să reziste destul de bine şocului, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre mama lui Sage, Sasha, despre care s-a spus că încearcă să-şi înece amarul în băutură. Ea susţine că în săptămâna dinaintea morţii, Sage Stallone s-a aflat sub tratament stomatologic intensiv, după ce i-au fost extraşi cinci dinţi. Fie că încearcă să protejeze memoria băiatului ei, fie că nu vrea să accepte varianta ca Sage să fi fost un traficant de droguri, Ea este convinsă că din cauza durerilor Sage a luat prea multe calmante şi că a ajuns astfel, accidental, la supradoză.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Alimentul care te ferește de demență. Nu e scump și are numeroase beneficii
Capital.ro
Amendă între 580 și 725 de lei. E interzis să faci asta în mașină
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Litoralul românesc în anii '80, marea piață neagră a Europei de Est. Ce averi făceau bișnițarii polonezi în vacanțele la Marea Neagră
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
De ce îl urăsc Harry și Meghan pe Prințul William. Culisele marii gelozii din Familia Regală
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de lei, într-un restaurant din Neptun
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Copiii dispăruți la Constanța au fost găsiți! În ce stare se află și care e motivul pentru care au plecat de acasă: „Acum sunt în siguranță”
Capital.ro
Ungurii iau banii românilor. Au acordul BNR. Mutare istorică în 2024: A venit vremea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
Top recompense pentru aurul olimpic: Hong Kong pe primul loc, urmat de Israel și Serbia
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!