Derby-ul etapei a 24-a le va aduce faţă în faţă pe cele mai în formă echipe din acest sezon, FCSB şi CFR Cluj, nimeni altele decât formaţiile care au investit cel mai mult în achiziţii, fiind astfel şi cele mai bine cotate de către site-urile de specialitate. De asemenea, sunt cluburile care au dominat ultimii 10 ani, timp în care au câştigat împreună şase titluri.
Deşi e considerat un adevărat derby, duelul de sâmbătă seară nu a produs încă emulaţie în rândul suporterilior stelişti. Până ieri seară, conform oficialilor vicecampioanei se vânduseră puţin peste 8.000 de tichete. Oricum, pentru acest meci, FCSB a deschis doar primul inel al Arenei Naţionale, adică vor fi maximum 20.000 de fani pe stadion, în cazul în care se vor vinde toate tichetele.
Cel mai ieftin tichet costă 15 lei la peluză, 35 sau 60 de lei la tribuna a II-a şi 50, 70 sau 100 la tribuna I. Casele de la Arena Naţională sunt deschise astăzi de la ora 11:00 până la 19:00, iar sâmbătă începând cu ora 10:00. Din Gruia şi-au anunţat prezenţa 50 de fani clujeni.
„Bilete pentru Steaua-CFR, de joi la case!
FC Steaua Bucuresti anunta ca joi, 8 februarie, va pune in vanzare la case biletele pentru partida cu Fotbal Club CFR 1907 CLUJ-NAPOCA, de sambata viitoare, contand pentru etapa 24 a Ligii 1.
Tichetele pot fi achizitionate la urmatoarele preturi:
VIP 1 – 100 LEI
VIP 2 – 75 LEI
VIP 3 – 50 LEI
TRIBUNA 2 – CENTRAL – 60 LEI
TRIBUNA 2 – PERIFERIC – 35 LEI
PELUZA – 15 LEI
Programul caselor de bilete de la National Arena este urmatorul:
JOI – 11:00 – 19:00
VINERI – 11:00 – 19:00
SAMBATA – 10:00 – 20:45″ au scris roș-albaștrii pe pagina oficială de facebook