Simona Halep a postat pe Instagram o fotografie în care apare îmbrăcată în echipament Nike. „Just Do It – I Just Did It”, a scris Simona Halep.
„Este cea mai bună decizie pe care o puteam lua. Sunt cele mai frumoase haine pe care puteam să le port şi sunt foarte mulţumită de condiţiile financiare ale înţelegerii”, a declarat Simona Halep la plecarea spre Doha.
Simona Halep a ajuns la un acord cu Nike, iar Tennis World USA scrie că românca va încasa peste două milioane de dolari pe an, cu 800.000 de dolari mai mult decât primea de la Adidas.
Simona Halep și Adidas au încheiat contractul la finalul anului 2017, după ce firma de echipament sportiv nu a vrut să-i dea româncei un contract de două milioane de dolari.
Veşti de ULTIMĂ ORĂ despre starea de sănătate a SIMONEI HALEP. Ce spune MEDICUL SPORTIVEI
Roger Federer, Rafa Nadal, Serena Williams și Maria Sharapova sunt doar câteva dintre numele mari din tenis care au contract cu Nike.
Simona Halep şi-a aflat ADVERSARELE de la DOHA. Românca poate reveni pe locul 1 WTA
Simona Halep poate purta echipamentul Nike pentru prima oară la turneul de la Doha, Qatar, care începe pe 12 februarie.