Şova: Un nou referendum nu este posibil. Singura posibilitate e o nouă suspendare

Parlamentul va fi "obligat" să respecte decizia Curţii Constituţionale privind referendumul, chiar şi în cazul în care verdictul ar fi o "enormitate", a spus într-un interviu la RFI România ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Dan Şova. În opinia sa, un nou referendum nu poate fi organizat.
Romania TV
15 aug. 2012, 08:54
Şova: Un nou referendum nu este posibil. Singura posibilitate e o nouă suspendare

Singurul lucru posibil în cazul în care Traian Băsescu revine la Cotroceni şi continuă să încalce Constituţia este reluarea unei proceduri de suspendare, precizează senatorul PSD, care spune însă că nu s-ar hazarda să discute „atât de departe”.

Potrivit legii, Parlamentul va decide calea de urmat, după decizia CCR privind validarea sau invalidarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. Dan Şova declară că „Parlamentul are o singură opţiune, aceea de a respecta şi aplica decizia Curţii Constituţionale, care indiferent de rezultatul ei, în mod evident, va nemulţumi una dintre părţi. Dar nu există altă cale de urmat, decât respectarea deciziei Curţii Constituţionale”.

Dan Şova precizează că „Parlamentul este obligat, suntem un stat de drept. Dacă nu respectăm deciziile, Curţii înseamnă că ne plasăm în afara statului de drept, chiar dacă nu ne convine acest lucru şi chiar dacă afirm şi susţin că am fi primul stat din UE aflat într-o situaţie comică, adică am avea un preşedinte pus prin hotărâre judecătorească împotriva voinţei cetăţenilor. Dar şi aşa fiind, dacă magistraţii constituţionali în înţelepciunea lor vor decide că este posibilă o asemenea enormitate, va trebui s-o respectăm”.

Întrebat dacă ia în calcul un nou referendum, aşa cum sugerau recent unii colegi din USL, Dan Şova a răspuns: „Un nou referendum nici nu este posibil, întrucât Constituţia este foarte clară: referendumul se organizează în 30 de zile de la suspendare. Deci e un termen de decădere, un nou referendum nu poate fi organizat. Singurul lucru care este posibil în cazul, Doamne fereşte şi nedorit de noi, pe care eu personal, nu mi-l pot imagina în acest moment, juridic vorbind, nu-mi pot imagina şi constituţional, întoarcerea domnului Băsescu, dar dacă ea se va întâmpla şi domnia sa va înţelege în continuare să încalce Constituţia, singura posibilitate este reluarea unei proceduri de suspendare. Dar nu m-aş hazarda să discut atât de departe”.

Dan Şova e convins că decizia CCR va fi „fi favorabilă votului dat de români”. „Eu aş vrea să văd întâi decizia CCR, în privinţa căreia convingerea mea este că va fi favorabilă votului dat de români. Este imposibil să ignori 7,4 milioane de români, care i-au spus domnului Traian Băsescu să plece acasă, pentru că atunci, fireşte, democraţia ar avea un înţeles destul de limitat pentru cineva. Toţi românii ar înţelege că indiferent ce votează, decid judecătorii Curţii cine-i preşedinte în România. Şi asta ar fi o interpretare care nu cred că ar sprijini nici ea statul de drept”, conchide ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul.

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Ordin pentru 2025. Nu mai poți circula după 21 februarie
Playtech.ro
Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre?
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Elon Musk îl atacă pe cancelarul german: Trebuia să „demisioneze imediat” după atacul de la târgul de Crăciun. „Nebun incompetent”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Cea mai rea veste pentru șoferi. Se întâmplă de la 1 ianuarie 2025
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor
Cancan.ro
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se schimbă buletinele. UE a dat ordin, se va aplica și în România. Cu ce se înlocuiește cardul de identitate
StirileBZI
Ce fructe se pun pe masa de Revelion 2024: Strugurii nu sunt de ajuns pentru a avea noroc!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
substantial.ro
Papa Francisc condamna atacul aerian israelian în urma morții unor copii din Gaza
MediaFlux
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine erau dacii și cum marcau începutul unui nou ciclu de viață? De unde a apărut ”dacopatia” ?