În ultimele 24 de ore, în urma activităţilor a peste 11.000 de poliţişti au fost constatate 879 infracţiuni, dintre care 131 în flagrant delict. În total, s-a intervenit la 2.498 de evenimente, dintre care 2.045 au fost sesizate prin 112.
Cincisprezece persoane urmărite naţional sau internaţional au fost depistate, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 57 de măsuri preventive.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 8.602 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.700.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 300.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au fost în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 110 infracţiuni rutiere. Au fost reţinute 559 permise de conducere şi au fost retrase 234 de certificate de înmatriculare.