Managerul susţine că s-a ajuns în această situaţie pentru că spitalul are datorii mari către furnizori. În plus, şefa unităţii medicale spune că nu are cu ce să plătească peste trei zile salariile medicilor şi ale celorlalţi angajaţi şi că a informat ministrul Sănătății despre această situaţie. Medicii care lucrează la Spitalul de Arşi sunt revoltaţi că nu li s-au plătit dările de mai bine de șase luni.
La fel de grav e că managerul le-a spus angajaţilor că nu îşi vor primi salariile pe 15 februarie. Sindicaliştii spun că se încalcă drepturile angajaţilor. Problemele au apărut în iulie 2016, atunci când secţia de Terapie intensivă a fost închisă după ce în presă au apărut imagini cu un pacient ars în rănile căruia colcăiau viermii. Conducerea unităţii medicale a trimis atunci un memoriu către Ministerul Sănătăţii în care se plângea de lipsurile financiare cu care se confruntă.
Secţia a fost redeschisă opt luni mai târziu, dar acum pot fi internaţi în ea doar 5 pacienţi faţă de 10 câţi erau spitalizaţi înainte. În plus, doctorii se plâng că statul nu decontează serviciile la valoarea reală.
Conducerea spitalului susţine că a trimis în ultimul an şi jumătate mai multe memorii cu privire la situaţia financiară atât la minister cât şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Spitalul are în acest moment datorii totale care se apropie de un milion de euro.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat marţi că datoriile pe care le are Spitalul de Arşi la bugetul statului „s-au rostogolit şi nimeni nu a spus nimic” şi a precizat că acestea vor fi eşalonate.
„(…) Îmi este greu să cred că un spital din curtea MS face arierate şi ministerul nu ştie. Ministerul a fost informat abia în noiembrie anul trecut… Practic, toate aceste datorii s-au rostogolit şi nimeni nu a zis nimic până acum când ne-am trezit într-o situaţie fără precedent. Datoriile la bugetul statului vor fi eşalonate. Îmi pare rău că s-a ajuns în această situaţie pentru că acolo lucrează medici foarte buni”, a afirmat Sorina Pintea.