Laura Codruţa Kovesi: „Nu am primit plângeri sau sesizări scrise despre procurorul Negulescu. DNA nu e Negulescu”

Laura Codruța Kovesi a vorbit despre celebrul procuror Mircea Negulescu, fost la DNA Ploiești, și care a făcut obiectul mai multor înregistrări audio și video în ultimul an. Kovesi spune că nimeni nu i s-a plâns de procurorul poreclit ”Portocală”.
Filip Stan
14 feb. 2018, 18:42
Laura Codruţa Kovesi:

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, miercuri seară, referindu-se la fostul procuror Lucian Negulescu de la DNA Ploieşti, că la momentul la care acesta şi-a început activitatea în DNA avea o vechime de peste 20 de ani în magistratură, nu era nicio cercetare disciplinară în curs şi nu a primit nicio sesizare privind conduita sa, ea subliniind că DNA nu înseamnă Negulescu.

„Când a început să lucreze la DNA, aveam o vechime de 20 de ani în procuratură. Nu am primit niciun fel de sesizare cu privire la conduita sa. Noi facem controale de către procurorii ierarhic superiori. Nu am primit plângeri sau sesizări scrise. Am aflat din acele înregistrări care au fost făcute publice. Când am văzut acel comportament, pe care nu îl agreez, am luat măsuri, am vrut procurori corecți în DNA, profesioniști, care respectă legea. Unii au încălcat legea, codul deontologic. 

„La momentul în care şi-a început activitatea în DNA, cred că avea o vechime de peste 20 de ani în magistratură. Nu era nicio cercetare disciplinară în curs, nu am primit nicio sesizare privind conduita sa. În cadrul DNA se fac controale cu privire la modul în care se lucrează din punct de vedere al ritmicităţii. Nu se asistă la audieri. Nu am primit plângeri, reclamaţii, am văzut cu toţii că au apărut anumite înregistrări în care părea că are un comportament care nu e potrivit pentru un magistrat. La acel moment şi-a dat demisia din DNA (…) E foarte greu pentru şeful instituţiei, sunt în DNA peste 11.200 de dosare, zilnic sunt 70-80 de audieri. Dacă persoanele cu care intră procurorul în contact nu au reclamat acest lucru”, a declarat Kovesi. Ea a spus că la primul semn că un procuror nu a respectat legea, a reacţionat.  „Când am văzut acele înregistrări şi acel comportament cu care personal nu sunt de acord (…) Unii au încălcat legea, codul deontologic, aceste lucruri s-au verificat, s-au luat măsurile legale. Când au apărut primele indicii, am dispus măsuri, a mai spus Kovesi.

Ea a spus că la primul semn că un procuror nu a respectat legea, a reacţionat.  
„Când am văzut acele înregistrări şi acel comportament cu care personal nu sunt de acord (…) Unii au încălcat legea, codul deontologic, aceste lucruri s-au verificat, s-au luat măsurile legale. Când au apărut primele indicii, am dispus măsuri, a mai spus Kovesi.
 
Ea a ţinut să sublinieze că „DNA nu înseamnă Negulescu”.

„Nu știu dacă procurorul Negulescu a avut o relație cu Andreea Cosma, nu îi întreb pe procurori despre viața lor privată.”, a declarat Laura Codruța Kovesi.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Câți bani câștigi, de fapt, dacă pui 1000 de lei într-un depozit bancar sau în titluri de stat. Ofertele Banca Transilvania, BCR, BRD, ING, CEC Bank sau Raiffeisen pentru clienți. Suma pe care o ridici de la titlurile Tezaur după un an
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Dacă stăm jos mai mult de 10 ore pe zi riscăm să murim. Descoperirile șocante ale specialiștilor privind sedentarismul
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Scăpați de calvarul perdelelor șifonate, după spălare. Vă ia câteva secunde
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet 😢 Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar astăzi
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Atacurile israeliene în Fâșia Gaza: cel puțin 120 de palestinieni decedați și un spital avariat
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy