Damascul neagă posesia de armament chimic în Siria

Damascul a negat din nou, miercuri, că ”posedă” armament chimic, apreciind că utilizarea acestuia este ”imorală şi inacceptabilă”, la o zi după ce Franţa a agitat ameninţarea unor atacuri în Siria. 
Filip Stan
14 feb. 2018, 21:11
Damascul neagă posesia de armament chimic în Siria

Supusă unor puternice presuni internţaionale, puterea a autorizat de altfel intrarea unor ajutoare umanitare în Ghouta de Est, pentru prima oară după raidurile sângeroase care au vizat, săptămâna trecută, enclava rebelă asediată în apropiere de Damasc. Regimul sirian a fost acuzat că a comis recent atacuri chimice în zone aflate sub controlul rebelilor, în contextul în care civilii plătesc deja un tribut foarte greu în conflictul care s-a soldat cu peste 340.000 de morţi din 2011.

Preşedintele Emmanuel Macron a dat asigurări marţi că Franţa va trece la atacuri aeriene în Siria, în cazul în care va avea ”probe dovedite că arme chimice interzise sunt folosite împotriva civililor” de către regimul lui Bashar al-Assad. ”Vom lovi locul de unde sunt făcute aceste trimiteri sau acolo unde sunt organizate. Linia roşie va fi respectată”, a subliniat Macron.

În ultimele săptămâni, Franţa, dar şi Statele Unite au tras un semnal de alarmă cu privire la presupuse atacuri chimice ale Damascului, care a denunţat ”minciunile şi acuzaţiile” Parisului şi Washingtonului. Unul dintre aceste atacuri ar fi avut loc la începutul lui februarie, la Saraqeb, o localitate din procincia Idleb (nord-vest), aflată sub controlul unor jihadişti şi rebeli, unde 11 cazuri de sufocare au fost raportate, potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

Observatorul a raportat în ianuarie 21 de cazuri de sufocare în Ghouta de Est, iar locuitori şi surse medicale au evocat un atac cu clor. După ce Washingtonul şi Parisul au exercitat presiuni, Organizaţia pentru Interdicţia Armamentului Chimic (OIAC) a anunţat, pe 7 februarie, că studiază ”acuzaţii credibile” cu privire la un recurs la asemenea arme.

În pofida presiunilor internaţionale, puterea lui Bashar al-Assad s-a impus în conflictul sirian, care a devenit tot mai complex prin implicarea unor puteri străine şi unor grupări jihadiste, pe un teritoriu fragmentat. Cu ajutorul neclintit al aliatului rus, regimul sirian a recucerit cea mai mare parte a teritoriului, multiplicându-şi victoriile în faţa jihadiştilor şi rebelilor.

Săptămâna trecută el şi-a intensificat atacurile aeriene asupra Ghoutei de Est – ultimul fief rebel de la porţile capitalei. Cinci zile de raiduri s-au soldat cu 250 de morţi şi aproape 775 de răniţi, potrivit SOHR, un vârf al unor violenţe fără precedent de mai mulţi ani în această regiune pe care regimul o bombardează intensiv zilnic. Miercuri, ajutoare umanitare destinate unui număr de aproximativ 7.200 de persoane au sosit în Ghouta de Est – primul convoi care a intrat în regiune de la sfârşitul lui noiembrie. Niciun ajutor nu poate intra în Ghouta de Est fără unda verde a autorităţilor de la Damasc.

Asediaţi din 2013 de forţele regimului, cei aproximativ 400.000 de locuitori ai Ghoutei de Est suferă din cauza unor penurii de hrană şi medicamente, care au antrenat sute de cazuri de malnutriţie, mai ales în rândul copiilor. ONU reclamă cu insistenţă un armistiţiu umanitar de o lună în toată Siria, pentru a putea distribui ajutoare şi evacua răniţi şi bolnavi în stare critică.

DailyBusiness
Cine este Călin Georgescu, candidatul de pe TikTok. Care sunt acuzațiile grave împotriva lui
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Diferenţă colosală Lasconi – Ciolacu la numărarea voturilor românilor din străinătate
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
DailyBusiness
Cutremur în politică! EXIT-POLL la alegerile prezidențiale 2024. Ciolacu și Lasconi, pe primele locuri
Adevarul
Ucrainenii au lovit un sistem avansat de apărare antiaeriană în Kursk. Rușii îl foloseau în alt scop
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
stirilekanald.ro
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
substantial.ro
Marcel Ciolacu conduce în alegerile prezidențiale conform rezultatelor parțiale oficiale
MediaFlux
REZULTATE ALEGERI PREZIDENȚIALE! Răsturnare TOTALĂ de SITUAȚIE la VOT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”