Sindicaliştii CEH solicită o întâlnire cu ministrul Energiei şi susţin că există soluţii pentru redresare

Sindicatele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH) solicită o întâlnire directă cu ministrul Energiei, Anton Anton, afirmând că există soluţii pentru redresarea economică a companiei în baza unor directive europene.
Romania TV
15 feb. 2018, 11:31
Sindicaliştii CEH solicită o întâlnire cu ministrul Energiei şi susţin că există soluţii pentru redresare

Preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iştoc, a declarat joi că împreună cu administraţia CEH au fost întocmite mai multe propuneri legislative astfel încât să poată fi accesate scheme de sprijin pentru producătorii de energie electrică pe bază de combustibili fosili.

Totodată, liderul sindical a afirmat că propunerile vizează modificări în legislaţia de mediu astfel încât termocentrala Mintia să nu poată fi oprită de Garda de Mediu până în anul 2020.

„Am avut în 20 decembrie o şedinţă în care s-au avizat (de către Consiliul de Administraţie al CEH, n.r.) mai multe propuneri de modificări legislative, atât la legea energiei – care ne vor permite să accesăm scheme de sprijin pentru a putea acoperi diferenţa dintre preţul de piaţa liberă şi preţul de cost al unui MWh, dar şi modificări în legislaţia de mediu, pentru a putea obţine o derogare până în 2020, cât suntem prinşi în planul naţional de tranziţie pentru instalaţii şi să nu riscăm să fim închişi de Garda de Mediu. Au fost comisii, am stabilit propunerile, au fost avizate de Consiliul de Administraţie şi trebuiau înaintate Ministerului Energiei”, a declarat  preşedintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara.

Potrivit acestuia, directivele europene permit acordarea unor scheme de sprijin producătorului de energie pe bază de combustibil fosil care asigură siguranţa Sistemului Energetic Naţional.

„Producătorii de energie verde sunt obligaţi ca atunci când intră în sistem cu o cantitate de energie să aibă în spate un contract-asociat ca atunci când nu mai bate vântul, de exemplu, să poată suplini cantitatea de energie. Se poate cu un producător pe hidro, care ar trebui, la rândul său, să aibă un contract cu o termocentrală”, a explicat Cristian Iştoc.

În opinia liderului sindical, această schemă de sprijin ar rezolva derapajele de pe piaţa de energie, iar la consumatorul final ar putea ajunge o energie mai ieftină.

Termocentrala Mintia a fost amendată în iunie 2015 de Garda de Mediu cu 60.000 de lei pentru nerespectarea legislaţiei de mediu, în paralel fiind dispusă oprirea activităţii la acest agent economic. Sancţiunile au fost contestate în instanţă de CEH, procesul fiind pe rolul Tribunalului Hunedoara.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Pomul pe care trebuie să-l elimini din grădină în luna decembrie. Doar așa vei avea o recoltă bogată și nu îți vei atrage necazuri. Puțini gospodari cunosc acest secret al prosperității
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Semnalul din trafic la care tresare orice șofer. Când vin sancțiunile
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy