Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 24,55 miliarde de lei, respectiv 59,82%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 8,5 miliarde de lei (20,73%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 3,89 miliarde de lei, respectiv 9,5% din totalul activelor.
Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de pe Pilonul II era de 41,044 miliarde de lei, la 31 ianuarie 2018, iar valoarea activului net era de 41,024 miliarde de lei.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,068 milioane de participanţi. Conform datelor ASF, de la începutul colectării în sistem, au fost virate contribuţii pentru 6,93 milioane participanţi. În luna noiembrie 2017, au fost virate contribuţii pentru 4,062 milioane participanţi, iar pentru 2,960 milioane nu au fost virate contribuţii. De asemenea, datele ASF arată că există 125.079 de participanţi fără contribuţii.
Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.
Citeşte şi PENSII 2018: Cum vor evolua pensiile până în 2020