Conform Salvamont, în ultimele 24 de ore au fost primite 38 de apeluri prin care se solicita interventia de urgenţă, astfel:13 apeluri pentru Salvamont municipiul Braşov, opt apeluri pentru Salvamont Sinaia, trei apeluri pentru Salvamont Bacău, trei apeluri pentru Salvamont Harghita, trei apeluri pentru Salvamont Salvaspeo Bihor, două apeluri pentru Salvamont Predeal, două apeluri pentru Salvamont Vâlcea, un apel pentru Salvamont Maramureş, un apel pentru Salvamont Salvaspeo Gorj, un apel pentru Salvamont Judeţul Braşov şi 1 apel pentru Salvamont Gheorghieni.
De asemenea s-au mai primit alte 37 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană.
O intervenţie dificilă a salvamontiştilor a avut loc duminică seară în Masivul Bucegi, pentru recuperarea a şapte turişti care s-au rătăcit pe munte, după ce au coborât pe schiuri de la Cota 2000, într-o zonă foarte abruptă şi periculoasă, care este neschiabilă.
Ultimul turist a fost coborât în noaptea de duminică spre luni, pe întuneric şi în condiţii extreme, după ce a fost blocat pe munte timp de aproximativ 11 ore. Bărbatul, care este din Bucureşti, nu a fost rănit şi a fost dus în siguranţă până în staţiunea Buşteni.
Citeşte şi Şapte tineri sunt BLOCAŢI pe munte. Jandarmii montani din Sinaia intervin