„Universitatea de Vest din Timişoara are un program de studii în securitate, înfiinţat în acest an, la care ne dorim să ţină prelegeri, cursuri, conferinţe specialişti ai domeniului. Timişoara fiind o zonă cross-border la graniţa cu Ungaria, Serbia cred că conceptele acestea de securitate în general, economic, energetică, cybersecurity sunt foarte importante pentru studenţi, pentru populaţie, de aceea cred că toţi cei care deţin un bagaj de cunoştinţe, de abilităţi, experienţă în acest domeniu şi au calitatea legală de a susţine astfel de cursuri sunt bineveniţi în cadrul acestor acestor programe”, a declarat rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, deputatul PNL Marilen Pirtea, solicitat să comenteze decizia instituţiei de a-i permite fostului prim-adjunct al SRI Florian Coldea să predea în cadrul instituţiei.
Marilen Pirtea a afirmat că procedura legală a fost respectată.
„Procedura legală este respectată. Facultatea care gestionează programul de studii a întreprins aceste demersuri, Senatul Universităţii trebuie să aprobe toţi colaboratorii care sunt în regim de plata cu ora sau în diferite moduri de colaborarea cu universitatea”, a spus Pirtea.
Întrebat dacă alegerea a fost una morală, Marilen Pirtea a afirmat că „nu discută alte aspecte” legate de Florian Coldea.
„Noi nu discutăm alte aspecte ale domnului Coldea, ci doar experienţa domniei sale de a putea disemina studenţilor o serie de informaţii şi din experienţa pe care o are legată de domeniul de securitate. Problema noastră ca şi universitate este aceea de a asigura studenţilor un bagaj de cunoştinţe reale dintr-o anumită experienţă a cadrelor didactice şi cred că aceste speculaţii de presă nu fac obiectul prezenţei temporare şi în anumite momente şi module ale domnului Coldea în acest program de studiu”, a răspuns Pirtea, întrebat dacă Florian Coldea are legitimitatea de a preda într-o instituţie, în contextul în care a fost trecut în rezervă cu suspiciunea că şi-ar fi petrecut vacanţe cu persoane care aveau probleme în instanţă.
Pirtea a precizat că Florian Coldea a fost încadrat la plata cu ora.