Potrivit sursei citate, incendiul a fost anunţat la numărul unic 112 de un localnic, care a văzut flăcările, la faţa locului prezentându-se iniţial Detaşamentul de pompieri Cehu Silvaniei, cu două autospeciale cu apă şi spumă, însă, deoarece incendiul era puternic, a fost solicitat ajutor de la pompierii din Zalău şi Jibou, care au intervenit fiecare cu o autospecială.
„Abia după două ore de luptă cu focul acesta a fost stins. S-a reuşit stingerea flăcărilor înainte ca ele să se propage şi la alte clădiri ale fabricii. Totuşi, focul a ars depozitul pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi şi a distrus aproximativ 100 de metri cubi de cherestea depozitaţi aici. În acest caz au fost începute cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor şi cauzelor care au dus la declanşarea focului”, a spus Pprtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, Lucian Jacodi.
Jacodi a afirmat că marfa şi depozitul erau asigurate, valoarea estimativă a pagubelor ridicându-se la peste 130.000 de lei doar pentru cherestea.