După mai mult de două zile de căutări în Munţii Zagros, echipele de intervenţie au localizat marţi, la o altitudine de circa 4.000 de metri, carcasa avionului ATR 72 al companiei iraniene Aseman Airlines, plecat de la Teheran şi având ca destinaţie oraşul Yasuj.
Avionul a decolat de la Teheran cu 66 de persoane la bord (60 de pasageri şi şase membri ai echipajului). Nu a fost găsit niciun supravieţuitor. Accidentul, ale cărui circumstanţe nu au fost stabilite încă, s-a produs în timpul unei furtuni de zăpadă.
„La ora actuală, avem o furtună de zăpadă şi vânt rece la înălţimi, iar vizibilitatea este extrem de redusă”, a declarat la televiziunea de stat generalul Nozar Nemati, comandant în cadrul forţelor terestre iraniene.
Dat fiind faptul că, din cauza vremii, nu au putut fi trimise elicoptere, „am decis ca trupurile neînsufleţite care puteau fi cărate în spate să fie transportate astfel de membri ai comandourilor (armatei) şi ai serviciilor de salvare”, a adăugat el, potrivit Agerpres.
Citeşte şi Cutremurător: Ultimul mesaj trimis de un pasager al avionului prăbuşit în Iran
O primă operaţiune de coborâre a cadavrelor a început în cursul dimineţii. Corpurile neînsufleţite sunt coborâte până la un drum unde sunt transportate apoi cu vehicule până la aeroportul din Yasuj, la circa 500 de km sud de Teheran.
Intervievat la televiziune, un alt ofiţer a spus că şapte corpuri erau pe cale de a fi coborâte. Mohsen Mehralizadeh, guvernator al provinciei Ispahan, de unde sunt coordonate o parte din misiunile de salvare, a precizat că până acum au fost găsite 32 de cadavre.
Un alt oficial a spus că unele cadavre nu mai sunt întregi, fără a preciza despre câte este vorba, însă directorul serviciilor de salvare din provincia Kohgiluyeh – Boyer Ahmad, a cărei capitală este Yasuj, a declarat totuşi pentru agenţia Ilna că „majoritatea corpurilor neînsufleţite au fost identificate”.