Unul dintre cei mai temuţi gangsteri din sudul Asiei, împuşcat mortal de poliţie. Era cel mai căutat infractor din ultimii 3 ani

Manej Pun, unul dintre cei mai notorii interlopi din sudul Asiei, a fost omorât miercuri, în urma unei "întâlniri" cu poliţia, care a avut loc în oraşul Devdaha, din Nepal.
Ionela Marcu
21 feb. 2018, 12:51
Unul dintre cei mai temuţi gangsteri din sudul Asiei, împuşcat mortal de poliţie. Era cel mai căutat infractor din ultimii 3 ani

Manej Pun avea 30 de ani, iar din 2015 devenise cel mai căutat gangster din Nepal, fiind prioritatea numărul 1 pentru poliţie. Potrivit autărităţilor, între altele Manej Pun a fost implicat direct în asasinarea unui lider regional al principalului partid de opoziţie din Nepal, Youth Force. Totodată, se spune că a fost implicat şi într-un alt caz recent de crimă, care a cutremurat ţara, asasinarea unui influent afacerist, Sharad Kumar Gauchan, ziua în amiaza mare, chiar în capitala Nepalului, Katmandu.

Manej Pun era suspenct însă în mult mai multe cazuri de crimă, iar activităţile sale infracţionale, de la jafuri la extorcări l-au făcut un personaj în zonă.

Versiunea poliţiei este că Manej Pun era însoţit de „locotenentul” său, Som Bahadur Ale, iar cei doi au deschis focul pentru a scăpa de încercuire, dar agenţii au ripostat şi i-au rănit. Ambii interlopi au murit câteva ore mai târziu, la spitalul zonal din Lumbini.

 

Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Afacerea inedită cu care un român simplu a dat lovitura după ce a renunțat la porumb și cartofi. A cultivat fructe, un singur kilogram se vinde și cu 70 de lei
Capital.ro
Se acordă gratuit pentru proprietarii de teren din România. Au extins lista. Lege nouă din 24 iulie
Playtech.ro
Ce acte îți trebuie pentru a pleca în vacanță pe un vas de croazieră
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Mărturii despre brigada rusă care a fost poreclită „Triunghiul Bermudelor”: „Săracul, a nimerit în cea mai mortală unitate”
Spynews
Am aflat cine este noul iubit milionar al Emei Uta! Și-au dat întâlnire în mare secret la Mykonos | EXCLUSIV
Spynews
Bella Santiago a fost jefuită! Hoții i-au furat banii strânși în câteva luni. Artista a povestit totul, la Știrile Antena Stars |VIDEO
Evz.ro
Tragedia prin care trece Dan Diaconescu. Dumnezeu să te odihnească!
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Scenariu HALUCINANT: Andrei Versace, ucis din cauza unui politician?! Fratele lui face dezvăluiri bizare: „Sunt foarte multe ipoteze”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cutremur vineri seara, în România! Ce magnitudine a avut seismul și unde s-a resimțit
Capital.ro
Ungurii au făcut anunțul chiar în România. Ungaria vrea un acord istoric: Am întins mâna
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Președintele Klaus Iohannis la recepția organizată de Emmanuel Macron pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024
MediaFlux
CÂT ne COSTĂ VECHIMEA la PENSIE. Calcule pentru UN AN
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!