Agenda de convorbiri a inclus un schimb de vederi asupra aspectelor de actualitate ale agendei de cooperare a Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, cu accent asupra procesului de reforme şi a priorităţilor de acţiune relevante din perspectiva implementării prevederilor Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
De asemenea, au fost discutate perspectivele de realizare a proiectelor bilaterale de interconectare dintre România şi Republica Moldova, respectiv impactul pe care evoluţiile de la Chişinău îl generează asupra agendei de reforme.
„Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat sprijinul constant şi consecvent al României şi al său personal pentru agenda europeană a Republicii Moldova şi, în acelaşi timp, importanţa punerii în practică a reformelor asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană”, se arată în comunicat.
Cei doi oficiali au discutat despre importanţa accelerării procesului de reforme, cu accent pe domeniul justiţiei şi combaterea corupţiei, respectiv despre necesitatea unui efort unitar, la nivel intern, din partea tuturor actorilor care susţin atingerea obiectivului integrării europene a R. Moldova.
Preşedintele Iohannis a subliniat importanţa unei comunicări strategice adecvate, la Bruxelles şi în capitalele statelor membre, a rezultatelor procesului de reformă, obiectiv pe deplin împărtăşit de demnitarul de la Chişinău.
Totodată, cei doi înalţi oficiali au abordat problematica proiectelor energetice, care vizează conectarea fizică a Republicii Moldova, prin intermediul României, la spaţiul energetic european, în concordanţă cu obiectivele integrării economice a acestei ţări în UE.
La rândul său, viceprim-ministrul Iurie Leancă a mulţumit pentru sprijinul României cu privire la parcursul european al Republicii Moldova, materializat, printre altele, pe dimensiunea politică şi financiară, cu impact direct în ceea ce priveşte îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor moldoveni, precum şi pentru susţinerea fermă a obiectivelor europene ale R. Moldova pe lângă instituţiile europene şi statele membre UE.
Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană al Republicii Moldova a exprimat interesul pentru perspectiva de aplicare în planul relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti a direcţiilor de acţiune dezvoltate de Planul de Acţiune „20 de rezultate pentru 2020”, adoptat cu ocazia Summitului Parteneriatului Estic organizat la Bruxelles, la 24 noiembrie 2017, de natură să genereze rezultate în beneficiul direct al cetăţenilor.