„Raportul Toader e uşor demontabil în multe puncte (voi reveni tehnic pe larg) şi decizia sa, pripită. CSM pregăteşte şi el un Raport pe acelaşi subiect. Preşedintele va decide după ce le vede pe amândouă. Lumea intereselor geopolitice şi economice se mişcă în jurul nostru cu o viteză ameţitoare, iar noi continuăm să ne aprindem ‘paie în cap'”, a scris Predoiu pe Facebook.
El a susţinut că s-a făcut „încă un pas înainte în războiul româno-român” şi „un pas înapoi din mersul nostru spre prosperitate”.
„‘Felicitări’ dle. Toader, se putea şi altfel, dar nu ştii cum. Continuăm să plătim un preţ greu până învăţăm două lucruri: 1) cursul de coliziune aduce pagube, cursul de ajustare-cooperare e mai eficient şi 2) cursul occidentalizării României va merge înainte, nu va fi înlocuit cu cel al izolaţionismului, anti-occidentalismului şi naţionalismului închistat”, a adăugat Predoiu.
Citeşte şi: Tudorel Toader: Declanşez procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi