Breaking
News
În cursul zilei de joi, poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui au efectuat trei percheziţii, în urma cărora au găsit şi ridicat 200 de grame de cannabis şi trei muguri de cannabis. Potrivit anchetatorilor, drogurile ar fi fost aduse în România, din Spania, prin intermediul unor firme de transport internaţional, substanţele interzise ajungând ulterior la consumatori din Vaslui.
„Este vorba despre o continuare a două acţiuni care au avut loc săptămâna trecută, în urma cărora alte trei persoane au fost reţinute„, au declarat, pentru Agerpres, surse din cadrul IPJ Vaslui.
Cele două persoane reţinute urmează să fie prezentate, vineri, în faţa magistraţilor vasluieni cu propunere de arestare preventivă.