Kamaz, interlopul care ar fi participat la fraudarea referendumului la Cluj

În dosarul în care fostul ministru Teodor Atanasiu este acuzat că a cumpărat voturi la scrutinul de 29 iulie, procurorii arată că fraudarea referendumului era condusă din sediul PNL Cluj de un interlop din Ardeal. Este vorba de Bogdan Măgurean, alias Kamaz, care face parte din clanul Neguş din Oradea, scriu jurnaliştii de la "Gândul".
Romania TV
17 aug. 2012, 07:50
Kamaz, interlopul care ar fi participat la fraudarea referendumului la Cluj

Procurorii spun că Bogdan Măgurean era cel care a organizat adevărate „trupe de intervenţie” care aveau ca sarcină cumpărarea de voturi şi fraudarea referendumului. Presa locală spune despre Kamaz că este originar din Sălaj, dar că şi-a „clădit” un nume în lumea interlopă din Oradea. Bogdan Măgurean este prezentat drept membru al clanului Neguş din Oradea. Din acest clan ar face parte şi Alexandru Bundea, fratele fotbalistului Zeno Bundea, mijlocaşul echipei Luceafărul Oradea.

Pe 4 iulie, Tribunalul i-a emis o sentinţă de fond într-un dosar în care membrii clanului Neguş erau acuzaţi de tentativă de omor şi vătămări corporale grave. În acest dosar, mai mulţi membri ai clanului au primit amenzi penale, iar faţă de Kamaz instanţa a dispus disjungerea cauzei pe latura civilă. Potrivit deciziei instanţei, nu există o sentinţă în cazul lui Bogdan Măgurean.

Procurorii din Bihor au trimis în judecată în 2011 un dosar mai complex care viza scandalurile publice în care au fost implicaţi membrii clanului din care face parte Bogdan Măgurean. Potrivit presei locale, şeful lui Măgurean pe linie de clan este Markovics Alexandru jr., alias Sanyi Neguş, condamnat la 18 ani de închisoare pentru omor în Italia.

Cea mai recentă „apariţie” a lui Bogdan Măgurean a fost pe 9 august, adică la mai bine de o săptămână după ce – potrivit procurorilor – ar fi „coordonat” fraudarea referendumului din sediul PNL Cluj. Presa relatează că Bogdan Măgurean a intrat în conflict cu personalul unui club de manele din Mamaia şi cu o parte dintre clienţi. Atât Kamaz, cât şi prietenii săi au fost bătuţi de un grup de interlopi de origine turcă, chemaţi în ajutor de conducerea clubului.

În dosarul DNA Cluj, Bogdan Măgurean este acuzat de cumpărare de influenţă şi mită electorală. Procurorii arată că Atanasiu şi fiul ministrului Dobriţoiu au organizat împreună cu interlopul Măgurean Bogdan Cristian „trupe de intervenţie” care aveau ca sarcină cumpărarea de voturi. Procurorii mai arată că Dumitru Samson i-a promis interlopului Bogdan Măgurean că îi va facilita diverse contracte cu ministerele Guvernului Ponta. Contractele urmau să fie încheiate cu firma de pază a interlopului Bogdan Măgurean.

Procurorii mai susţin că Dumitru Samson i-a promis interlopului Bogdan Măgurean că, în schimbul fraudării votului, firma sa de pază va primi contracte finanţate din bani publici. „De asemenea, s-a mai stabilit că, în schimbul sprijinului acordat, învinuitul Samson Dumitru i-a promis învinuitului Măgurean Bogdan că va utiliza influenţa de care se bucură la nivelul ministerelor şi îi va influenţa pe funcţionari să acorde contracte firmei de pază şi protecţie reprezentate de Măgurean Bogdan”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii DNA Cluj au început urmărirea penală față de fostul ministru al Apărării, deputatul PNL Teodor Atanasiu, şi faţă de fiul actualului ministru al Apărării, Samson Dumitru, alături de alte patru persoane, cei doi fiind acuzaţi că au promis sau oferit bani oamenilor pentru a veni să voteze la referendum. Procurorii susţin că, Samson Dumitru, „în înțelegere” cu Teodor Atanasiu, a apelat la sprijinul lui Măgurean Bogdan Cristian, „cunoscut interlop din Cluj Napoca, cu relații în diverse clanuri interlope”.

Potrivit unui comunicat DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au început urmărirea penală față Teodor Atanasiu, deputat, președinte al organizației județene PNL Alba, pentru folosirea influenței în scopul obținerii unor foloase de natură electorală partidului politic din care face parte, pentru promisiune, oferire sau dare de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului şi pentru asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Samson Dumitru este acuzat de trafic de influență, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului şi de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Procurorii au început urmărirea penală şi împotriva lui Măgurean Bogdan Cristian, reprezentant al unei societăți comerciale de pază și protecție, pentru cumpărare de influență,  complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloaseîn scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului, precum şi asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.

Alte trei persoane  – Grosu Gheorghe, Rus Radu Stelian şi Hanzi Nicuşor Ştefan – sunt acuzate de complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului şi de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

În rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii susţin că există indicii cu privire la faptul că, în cursul lunii iulie 2012, Atanasiu Teodor, deputat în Parlamentul României și președinte al organizației PNL Alba, în înțelegere cu Samson Dumitru, a inițiat o acțiune pentru mobilizarea electoratului din Transilvania și Banat la referendumul din data de 29 iulie 2012 prin sensibilizarea acestuia cu recompense în bani și alte foloase materiale.
Concret, s-a stabilit că, în cursul dimineții de 29 iulie 2012, în înțelegere cu Atanasiu Teodor, Samson Dumitru a apelat la sprijinul lui Măgurean Bogdan Cristian (cunoscut interlop din Cluj Napoca, cu relații în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acționeze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educație) iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localități de pe raza județelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistrița Năsăud, Arad, Timiș grupuri de interlopi care să fie pregătiți să intervină, la nevoie, în locațiile unde se solicită sprijin.

Măgurean Bogdan a acționat în sensul celor stabilite, în condițiile în care i s-a pus la dispoziție un spațiu din sediul organizației PNL Cluj Napoca, iar Samson Dumitru l-a pus în legătură cu mai mulți lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul în același scop. Măgurean Bogdan, prin intermediul altor persoane, a mobilizat votanții de pe raza acestor județe, cărora le-a transmis promisiunile făcute de învinuitul Samson Dumitru, constând în bani și alte foloase materiale.

Toate aceste promisiuni de foloase materiale au fost îndeplinite la sfârșitul zilei de 29 iulie 2012 și în zilele următoare, banii fiind transmiși lui Măgurean Bogdan de Samson Dumitru iar, pe de altă parte, Atanasiu Teodor, prin intermediar, a remis o sumă de bani învinuitului Grosu Gheorghe.

DailyBusiness
Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o noapte în casa lui Tudor Chirilă din Viscri
Spynews
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Stațiunea din România adorată de tineri care se pregătește să renască. Va trece printr-o transformare radicală, iar plaja va fi mai mare
Capital.ro
Călin Georgescu s-a răzgândit. Decizia sa răstoarnă complet alegerile în România
Playtech.ro
Cum arată acum comisarul Corrado Cattani în „Caracatița”. Michele Placido, de nerecunoscut
DailyBusiness
Explozie a prețurilor la energie. Facturile vor crește dramatic după expirarea plafonării. Trei scenarii posibile!
Adevarul
Schimbări la ANS, după plecarea lui Lipă. A fost angajat un fost hamal, orfan bătut cu sălbăticie în centrele de plasament
wowbiz.ro
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Spynews
Kate Middleton împlinește astăzi, 9 ianuarie, 43 de ani. Unde își va petrece prințesa de Wales ziua de naștere
Spynews
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Evz.ro
O ciorbă unică în România. Doar într-o singură zonă a țării se mănâncă
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Mesajul cutremurător lăsat de tânărul din Tulcea, care și-a pus capăt zilelor la vârsta de doar 18 ani! Ce l-a determinat să recurgă la gestul extrem
Cancan.ro
Corina Ungureanu a ajuns de nerecunoscut. Cum s-a transformat trupul ei, la 15 ani de când s-a retras din gimnastică
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Ordinul UE pentru toate statele membre. România e obligată să aplice. Se impune până în 2030
StirileBZI
Vești proaste pentru pensionari: Întârzie pensiile în ianuarie 2025!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare: "Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă"
substantial.ro
Temperatura globală depășește pentru prima dată ținta de 1,5 grade Celsius, avertizează raportul Copernicus
MediaFlux
DECIZIE OFICIALĂ! Când mai CRESC pensiile și salariile
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor unde viața este cea mai scumpă