Marcel Puşcaş susţine că actuala conducere de la Casa Fotbalului îi constrânge pe cei care nu vor să voteze cu Răzvan Burleanu pentru un nou mandat.
„De la 1 Martie mă suspend din funcţie (n.red. – e angajat în cadrul FRF). Regret că nu a fost acceptată oferta de a se suspenda şi el, Burleanu. Asta denotă o latură a felului de a fi. În urmă cu trei luni, când am făcut propunerea, trebuia să pună pixul jos, să se ducă să vorbească cu lumea, să meargă prin ţară. El pleacă cu un plus mare. A oferit delegări, observări, invitaţii prin Turcia, pe la Cheile Grădiştei”, a spus Marcel Puşcaş la ProSport LIVE.
ALEGERI FRF. Ce cote au Răzvan Burleanu şi Ionuţ Lupescu la PARIURI. Cine este MARELE FAVORIT
„Se ocupă unii membrii ai staff-ului, dar s-a ajuns şi la şantaj, la demiteri. Ei trimit adeziuni, dar nu vor fi 200 atâtea cât a strâns el…Adeziunea e un fel de sondaj din care poţi să-ţi dai seama câţi sunt cu tine, câţi sunt între două luntre şi câţi sunt împotriva ta. Apoi îţi faci calculele. Câţi sunt cu tine? 70-80. E, atunci…le dai o funcţie ca refern zonal, sau delegări, sau ulei şi zahăr. Un susţinător de al meu a fost ameninţat cu demiterea, iar o echipă de liga a doua a fost ameninţată că nu promovează dacă nu-i dă adeziunea lui Burleanu. Vorbim de mită, şantaj, trafic de influenţă şi e de domeniul altor instituţii ale statului”, a mai spus Marcel Puşcaş.
Alegerile de la FRF vor avea loc pe 18 aprilie. Răzvan Burleanu, Marcel Puşcaş, Ionuţ Lupescu, Victoraş Iacob şi Sorin Răducanu s-au înscris în cursa pentrui şefia federaţiei.