Trei procurori au descins în satul Peşteana, comuna Bălteni pentru a interoga mai multe persoane în legătură cu desfăşurarea referendumului. Ajunşi la casa unui sătean, acesta nu i-a mai lăsat să plece proptindu-se în faţa maşinii. Cetăţeanul era nemulţumit de faptul că au ajuns procurorii la el acasă să-l întrebe dacă a votat.
„Ne obligă să dăm declaraţii cum am votat”, a spus localnicul. „Dă-te jos, până acum aţi fost cu gura mare!”, le-a spus procurorilor un alt sătean. Procurorii au reuşit să plece de la casa ceteăţeanului revoltat şi au părăsit ulterior comuna.
Într-un alt sat din comună a ajuns încă o echipă de procurori DNA care a început să interogheze mai multe persoane, întrebându-i dacă au votat şi dacă îşi recunosc semnăturile. Localnicii sunt speriaţi, crezând că participarea la vot a devenit ilegală. Sătenii l-au chemat şi pe primar.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că s-au înregistrat peste 500 de dosare penale privind desfăşurarea referendumului, aceste urmând să fie înregistrate pe rolul DNA. „Prin cercetările derulate în aceste dosare penale nu se verifică modul în care au votat cetățenii și nu sunt cercetate persoanele care au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale”, se arată în comunicatul Parchetului General.
Verificările efectuate în aceste dosare au conturat mai multe tipologii de comitere a unor posibile fraude:
– persoane care figurează că au votat atât pe listele electorale permanente cât și pe listele electorale suplimentare;
– persoane care figurează că ar fi votat dar în realitate nu s-au prezentat la vot;
– prezența pe listele electorale suplimentare a unor persoane cu date de identificare nereale;
– prezența pe listele electorale suplimentare a aceleiași semnături în dreptul unui număr mare de persoane;
„Pentru stabilirea situației de fapt e necesară audierea persoanelor despre care există indicii că au fost trecute fictiv în listele electorale permanente sau suplimentare, calitatea acestora fiind de martor. Audierea martorilor s-a efectuat în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Potrivit art. 85 din Codul procedură penală, înainte de a fi ascultat martorul depune jurământ ținând mână pe cruce sau pe biblie”, se precizează în comunicatul DNA.
Ministerul Public cere reprezentanților celorlalte puteri să se abțină de la declarații care ar putea fi interpretate ca presiuni la adresa procurorilor.