Gerul siberian a forţat România să facă cele mai mari importuri de gaze din ultimii cinci ani

România a importat zilele acestea până la o treime din consumul zilnic de gaze pentru a trece cu bine perioada geroasă, acestea fiind cele mai mari importuri zilnice de gaze din ultimii cinci ani, potrivit unor surse din sectorul energetic.
Filip Stan
02 mart. 2018, 14:48
Gerul siberian a forţat România să facă cele mai mari importuri de gaze din ultimii cinci ani

Consumul zilnic de gaze a fost de circa 65 de milioane de metri cubi, iar sursele de provenienţă au fost producţie internă (aproximativ 27-28 de milioane de metri cubi), gaz extras din depozite (circa 14-15 milioane de metri cubi) şi importuri, care au ajuns şi la 22 de milioane de metri cubi (adică 33% din consum), aceasta fiind cea mai mare cantitate de gaze importată într-o zi în ultimii cinci ani.

În depozitele de înmagazinare mai erau luni, la începutul perioadei geroase, circa 500 de milioane de metri cubi de gaze, din totalul de 1,8 miliarde de metri cubi, cât erau la începutul iernii. Însă cantitatea de gaze care poate fi extrasă din depozite la sfârşitul sezonului rece, adică spre primăvară, scade considerabil faţă de cea care poate fi scoasă când depozitele sunt pline, respectiv 28-30 de milioane de metri cubi pe zi.

Totuşi, consumatorii de gaze nu au resimţit dezechilibrele din sistem din aceste zile, cu excepţia centralei OMV Petrom, care produce electricitate din gaze şi care a fost oprită.

Citeşte şi: Transgaz: Sistemul naţional de transport al gazelor este foarte aproape de starea de risc

Potrivit site-ului Transgaz, indicatorul Line Pack, care arată volumul efectiv de gaze care se află în sistem într-un anumit moment, a început să scadă de luni şi a ajuns miercuri la un pas de starea de risc (33 milioane de metri cubi), cantitatea de gaze din conductele magistrale fiind cu mult sub limita de funcţionare la parametri normali (peste 40 de milioane de metri cubi).

În noiembrie 2017, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, declara, în cadrul comisiei de anchetă parlamentară asupra activităţii ANRE, că stocul de gaze realizat pentru iarna următoare este cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, astfel că România va fi nevoită să majoreze importurile cu 30% pentru a nu întrerupe consumatorii.

„La ora actuală, stocul pentru iarna 2017-2018 este cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, în condiţiile în care consumul de gaze din România a crescut cu 7-8% în ultimul an. Astfel că la iarnă va fi necesar să importăm o cantitate de gaze mai mare decât anul trecut”, a spus Sterian.

El a avertizat faptul că, în aceste condiţii, dacă furnizorii nu vor avea suficiente gaze ca să acopere livrările către clienţi, aceştia vor fi deconectaţi de la sistemul naţional de gaze.

„Cine nu se încadrează în nominalizări va fi restricţionat, dacă va consuma mai mult decât nominalizează. Dacă toţi consumă din zestrea, din line pack-ul conductei, fără să vină cu cantităţi de gaze care să fie injectate în SNT, pică sistemul naţional de gaze. Gândiţi-vă ce consecinţe ar putea fi pentru sistemul naţional energetic”, a arătat Sterian.

În plus, potrivit lui Sterian, nu toată cantitatea de gaze aflată în depozite poate fi extrasă.

„Din cantitatea stocată de 2,2 miliarde de metri cubi, 300-400 milioane de metri cubi sunt stocuri moarte. Ce se extrage nu este o constantă, ci, pe măsură ce se epuizează energia din zăcământ, presiunea scade, iar cantităţile extrase din depozite scad şi ele. La începutul iernii putem extrage din depozite zilnic 27 milioane de metri cubi, dar spre sfârşitul ciclului, adică februarie-martie, cantitatea care poate fi extrasă scade”, a mai arătat directorul general al transportatorului de gaze.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Mesajul astrelor pentru zodii, duminică, 24 noiembrie 2024. Balanțele trebuie să fie cumpătate
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Repartitoare de căldură, obligatorii din ianuarie 2025. Cum se schimbă factura la căldură
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Este obligatoriu pentru asociația de proprietari! Trebuie să respecte legea
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy