RABLA 2018: Sesiune de înscriere în programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, în perioada 6-8 martie

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) demarează, în perioada 6-8 martie, sesiunea de înscriere în vederea validării solicitanţilor producători în cadrul programelor "Rabla" şi "Rabla Plus".
Alina Costache
05 mart. 2018, 07:41
RABLA 2018: Sesiune de înscriere în programele

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul instituţiei, intervalul de înscriere a fost aprobat prin intermediul a două Dispoziţii ale preşedintelui AFM emise în data de 28 februarie 2018.

Săptămâna trecută, Ministerul Mediului a publicat pe site-ul propriu, spre dezbatere publică, Proiectul de Ordin de ministru privind modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017 – 2019.

Documentul, care poate fi consultat până pe data de 9 martie 2018, cuprinde o serie de modificări faţă de varianta anterioară, printre care introducerea condiţiei de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice (ITP) a autovehiculului uzat, la momentul depunerii dosarului de acceptare, pentru persoane juridice, respectiv la momentul înscrierii la producătorul validat, pentru persoane fizice.

De asemenea, este introdus termenul de 60 de zile de la publicarea listei persoanelor juridice de drept privat acceptate pentru înscrierea la producătorii validaţi, precum şi lansarea spaţiului privat virtual pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală.

În plus, va exista obligaţia înmatriculării autovehiculelor noi achiziţionate prin intermediul programelor „Rabla” şi „Rabla Plus”, pe numele beneficiarilor, în termen legal de la emiterea facturii de achiziţie, pentru persoane juridice care primesc ajutor de minimis, şi se elimină data de 31 decembrie ca limită de valabilitate a notei de înscriere, prin urmare aceste documente urmând să fie valabile 120 de zile de la data emiterii. În acest sens, emiterea facturii şi introducerea datelor aferente vor fi făcute în termenul de valabilitate a Notei de înscriere.

Noile prevederi din Ghidul de finanţare mai fac referire la faptul că: monitorizarea ajutoarelor de minimis constă în verificarea respectării obligaţiei referitoare la înmatricularea autovehiculelor noi, recuperarea ajutoarelor de minimis şi, nu în ultimul rând, introducerea unui termen de 7 zile pentru soluţionarea neconcordanţelor referitoare la informaţiile aferente cererilor de decontare depuse de către producătorii validaţi, sub sancţiunea neincluderii în respectiva cerere de decontare a facturilor nesoluţionate.

În data de 22 februarie, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” pentru 2018 ar putea demara „în cel mai scurt timp posibil”, respectiv până la jumătatea lunii martie.

„Ghidurile sunt în dezbatere publică, deci, în următoarele două săptămâni, sper să putem să începem finanţarea. Noi ne dorim foarte mult ca, împreună cu producătorii şi dealerii, să putem să facem o lansare propriu-zisă, când se apasă pe buton. În paralel, am prins bani în buget şi pentru staţiile de încărcare a maşinilor electrice. La ora actuală, avem un plan multianual prin care să dezvoltăm o infrastructură (…) vom avea o întâlnire cu toţi ‘benzinarii’, astfel încât să le aducem la cunoştinţă că ar trebui ca fiecare dintre dumnealor să poată să-şi doteze locaţiile cu astfel de staţii de reîncărcare, iar dezvoltarea infrastructurii să fie făcută şi în consonanţă cu dezvoltarea infrastructurii mari din România, adică pe drumurile naţionale, pe drumurile expres sau pe lungimea autostrăzilor, astfel încât să nu pleci de acasă şi să te lase maşina în drum”, a subliniat ministrul de resort.

Potrivit ministrului, valoarea voucherului acordat la casarea unei maşini mai vechi de opt ani va fi tot de 6.500 de lei, ca în 2017. În acelaşi timp, toate tichetele valorice, atât pentru autovehiculele hibrid, cât şi pentru cele care au emisii de carbon de sub 130 de grame, vor fi de 1.000, respectiv 1.500 de lei, iar pentru achiziţia unei maşini electrice 100% bonusul acordat va fi de 10.000 de euro.

În 2017, programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” au debutat la data de 18 mai. Bugetul anunţat la momentul respectiv, în cazul programului „Rabla Clasic”, se situa la 180 de milioane de lei, iar cel pentru „Rabla Plus” la 45 de milioane de lei. Ulterior, pe data de 11 octombrie, Guvernul a aprobat, în şedinţa săptămânală, suplimentarea cu 25 de milioane de lei a bugetului destinat Programului „Rabla Clasic” pentru persoane fizice, iar toate cele 3.800 de prime de casare suplimentare s-au epuizat cinci zile mai târziu, în numai 30 de minute.

Pentru acest an, pentru cele două programe guvernamentale sunt alocate credite bugetare în valoare de 150 de milioane de lei, respectiv de 133 milioane lei din credite de angajament, conform proiectului de venituri şi cheltuieli pe 2018 al AFM şi Fondului de Mediu, aprobat pe 22 februarie, în şedinţa de Guvern.

DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Spynews
Cu ce poți înlocui fulgii de ovăz la micul dejun. Rețeta este simplă și gustoasă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Orașul important care s-a umplut de șobolani: „Când mergi pe străzi, sub picioarele tale, sistemul de canalizare e infestat cu ei”
Capital.ro
Elena Udrea e în lacrimi. Imagini sfâșietoare cu fetița sa Eva Maria. I-au rupt inima de dor
Playtech.ro
Planta care alungă rapid șoarecii și șobolanii. Mulți români o au în casă, dar puțini știu cât de eficientă este
DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Adevarul
Ritualul bizar ce provoacă indignare: Preoți și copii în centrul unei controverse virale. „Asta e România reală, nu cea din bulele unora”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Horoscop februarie 2024. Ce noutăți vor apărea pentru nativii zodiilor
Spynews
Horoscop duminică, 2 februarie 2025: Se anunță o zi plină pentru Gemeni
Evz.ro
Greșeala de la bancomat care te lasă fără bani. Ai două soluții
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Cutremurător! Medicul care ar fi operat-o pe Liuba, tânăra moartă în Chișinău, nu ar fi avut licență: „Un preţ plătit pentru o eroare a cuiva”
Cancan.ro
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia finală! Avocata lui a anunțat acum. Nu mai e cale de întors
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Poliţia de Frontieră: Peste 260.000 de verificări digitale ale documentelor de identitate în prima lună în Schengen
MediaFlux
TRUMP amenință INCLUSIV ROMÂNIA. Nimeni nu știe ce are de gând să facă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Mihai Mălaimare: când Arta se întâlnește cu Conspirația. Și cu constipația.