Surse: Comisia Europeană decide miercuri dacă sancţionează nouă ţări, inclusiv România, din cauza poluării aerului

Comisia Europeană va decide miercuri dacă lansează ori nu procedurile de sancţionare a celor nouă state membre UE, printre care se numără şi România, evaluate în privinţa măsurilor de îmbunătăţire a calităţii aerului în zone urbane, afirmă surse europene citate de agenţia ANSA.
Romania TV
05 mart. 2018, 19:37
Surse: Comisia Europeană decide miercuri dacă sancţionează nouă ţări, inclusiv România, din cauza poluării aerului

Membrii Comisiei Europene vor decide miercuri eventualele sancţiuni, care ar urma să fie comunicate public joi, au declarat surse din instituţii europene citate de agenţia ANSA.

Karmenu Vella, comisarul UE pentru Mediu, Afaceri maritime şi Pescuit, a amintit că membrii Comisiei Europene „au stabilit deja că va fi sesizată” Curtea de Justiţie a Uniunii Europene „dacă cele nouă state evaluate nu vor adopta măsurile adecvate”.

Comisia Europeană a anunţat oficial că va prezenta la jumătatea lunii martie rezultatele evaluării măsurilor prezentate de nouă state membre UE, inclusiv de România, în sensul îmbunătăţirii calităţii aerului, aceste ţări riscând declanşarea procedurilor de sancţionare.

La sfârşitul lunii ianuarie, Comisia Europeană a somat România şi alte opt ţări europene să prezinte măsuri pentru diminuarea poluării aerului, în caz contrar urmând să fie lansate procedurile de sancţionare. Pe 30 ianuarie, la Bruxelles a avut loc o reuniune la nivel ministerial cu reprezentanţii a nouă ţări care nu respectă normele privind calitatea aerului. Cele nouă state membre – Cehia, Germania, Spania, Franţa, Italia, Ungaria, România, Slovacia şi Marea Britanie – riscă să fie vizate de proceduri de sancţionare din cauza depăşirii limitelor stabilite în cazul poluării aerului, transmite Mediafax.

„Actuala Comisie Europeană a transmis în mod substanţial că vrea să aibă acţiuni majore în lucrurile de importanţă majoră. Şi nu este ceva mai grav decât pierderea de vieţi omeneşti din cauza poluării. Protejarea cetăţenilor noştri reprezintă principala prioritate a preşedintelui Jean-Claude Juncker şi a întregului Colegiu de comisari, iar acest lucru trebuie să devină principala prioritate şi în statele membre, pentru guverne şi pentru toate ministerele responsabile, fie că sunt miniştrii Transporturilor, Energiei, Industriei, Agriculturii sau Finanţelor. Credibilitatea noastră comună depinde de acest lucru”, a afirmat pe 30 ianuarie Karmenu Vella, comisarul UE pentru Mediu, Afaceri maritime şi Pescuit.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Scandalul conjugal dintre Petre Daea și soția sa. Decizie neașteptată a instanței
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Sute de schiori blocați pe un telescaun în Alpii francezi de Crăciun
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?