SUBIECTELE ŞI BAREMUL LA PROBA DE MATEMATICĂ
BAREMUL DE MATEMATICĂ SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018. În perioada 5-7 martie, Ministerul Educaţiei Naţionale organizează simularea pentru examenul de evaluare naţională 2018, prima probă fiind cea de limba şi literatura română. Potrivit calendarului stabilit, prima probă la simulare evaluare naţională 2018 a avut loc luni, 5 martie, la limba română, pe 6 martie se desfăşoară proba de matematică, iar pe 7 martie proba limbă şi literatură maternă din cadrul simulării pentru evaluarea naţională 2018. Potrivit Ministerului Educaţiei, la simularea evaluării naţionale 208 sunt aşteptaţi în jur de 180.000 de elevi de clasa a VIII-a vor, care vor susţine simularea la proba scrisă de limba şi literatura română pentru evaluarea naţională. Elevii vor avea la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele la română la evaluare naţională 2018
SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018. „Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea”, arată Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), într-un comunicat de presă. Notele obţinute la simulare evaluare naţională 2018 nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi. În acelaşi timp, rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.
SUBIECTE SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018 EDU.RO
SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018.Obiectivele acestei simulări la evaluare naţională care începe cu proba de limba şi literatura română sunt, potrivit MEN, familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie. Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Comunicarea rezultatelor la simulare evaluare naţională 2018 este prevăzută pentru data de 16 martie.
SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018. Iată calendarul pentru simulare evaluare naţională 2018
5 martie – proba de limba şi literatura română
6 martie – proba de matematică
7 martie – proba de limba maternă
16 martie – rezultate la simulare evaluare naţională 2018