„Nu cred că este cineva la ANAF care îşi permite să nu pună în aplicare o decizie a instanţei. Sunt sigur că colegii au iniţiat aceste acţiuni pentru a recupera prejudiciile, voi verifica. (…) Sunt convins că în partea de ANAF totul s-a demarat pentru a se recupera”, a declarat Eugen Teodorvici, ministrul Finanţelor.
Acesta a mai spus că se va interesa exact care este situaţia şi va prezenta în câteva zile toate acţiunile de recuperare „ca să nu mai fie nimeni în spaţiul public neinformat sau dezinformat”.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a precizat marţi că, în ultimii ani, valoarea bunurilor indisponibilizate de procurori a crescut, menţionând că în acest domeniu legislaţia este suficient de clară şi previzibilă.
„Problema pentru care banii nu intră în buget nu este o chestiune de legislaţie, ci de modul în care se execută aceste hotărâri judecătoreşti. Sunt peste 990 hotărâri judecătoreşti în dosarele DNA în valoare de un miliard de euro. Acestea sunt transmite Ministerului Finanţelor şi instituţiilor care au competenţa de a pune în executare. Aceste instituţii trebuie să vină să spună ce probleme au când vorbim de executarea bunurilor”, spune şefa DNA.
Kovesi susţine că instituţiile care au competenţa de a recupera banii sau bunurile considerate a fi prejudicii ar trebui să se comporte ca un bun administrator.
„Dacă vorbim de imobile, aveam foarte multe instituţii care plătesc chirie. De ce un imobil confiscat nu poate fi dat în folosinţă unei instituţii pentru a economisi chiria (..) Din această suma de un miliard de euro trebuie să vedem cât este executat efectiv, lucru pe care în acest moment nu îl ştiu”, a completat magistratul.