Klaus Iohannis: Soluţionarea problemei Kosovo va însemna un pas enorm în direcţia europeană pentru zona Balcanilor de Vest

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit joi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său sârb, Aleksandar Vucic, care efectuează o vizită oficială la Bucureşti.
Romania TV
08 mart. 2018, 09:42
Klaus Iohannis: Soluţionarea problemei Kosovo va însemna un pas enorm în direcţia europeană pentru zona Balcanilor de Vest

Preşedintele Klaus Iohannis a explicat că vor exista migranţi în continuare la graniţa dintre Serbia şi România, precizând însă că nu există probleme între cele două ţări în această privinţă.

„Migranţi vom avea şi în continuare, nu trebuie să-şi facă nimeni iluzii că se va opri fluxul migratoriu şi atunci e nevoie de proceduri foarte clare, pe zona de graniţă. (…) Sunt convins că se vor găsi colaborări din ce în ce mai eficiente. (…) Cred că nu avem nicio problemă între Serbia şi România în această privinţă”, a declarat Iohannis, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic, aflat în vizită oficială la Bucureşti.

Soluţionarea problemei Kosovo va însemna un pas enorm în direcţia europeană pentru toată zona Balcanilor de Vest, a afirmat, joi, preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele Republicii Serbia, Aleksandar Vučić, a subliniat, joi, la Bucureşti, că l-a rugat pe preşedintele României, Klaus Iohannis, un demnitar foarte respectat în UE şi SUA, să sprijine găsirea unei soluţii de compromis în ceea ce priveşte problema recunoaşterii independenţei Kosovo. Preşedintele Iohannis a declarat că niciodată nu se va găsi o soluţie care satisface 100% pe toată lumea, dar ceea ce trebuie să facă politicienii este să caute o soluţie care satisface în mod rezonabil toate părţile, care este corectă şi care este în acord cu regulile internaţionale, iar pentru a găsi această soluţie s-a declarat dispus şi dornic să se implice în discuţie.

„Am discutat despre aspiraţiile europene ale Serbiei, despre drumul Serbiei spre Uniunea Europeană, despre cum poate România să sprijine Serbia. Şi poate! Am discutat despre experienţa noastră pe acest parcurs şi cum putem să venim în sprijin”, a afirmat Klaus Iohannis.

El a precizat că tema Kosovo este complicată. „Este complicată şi cred că soluţionarea problemei Kosovo va însemna un pas enorm în direcţia europeană pentru toată zona Balcanilor de Vest, şi aici vom rămâne într-o legătură strânsă pentru a discuta împreună şi posibilele soluţii şi rolul pe care România poate să-l joace în soluţionarea acestei chestiuni. Noi suntem dispuşi, subliniez, suntem dispuşi să ne implicăm în găsirea unor soluţii bune pentru întreaga zonă”, a continuat preşedintele.

„Noi astăzi am vorbit, întâi de toate, despre viitor, despre relaţiile noastre în viitor şi sunt recunoscător domnului Preşedinte Klaus Iohannis şi poporului român pentru sprijinul pe care România îl acordă pentru calea europeană a Serbiei, pentru dorinţa de a se ajunge la un compromis în ceea ce priveşte chestiunea Kosovo. Este cert faptul că România nu a recunoscut independenţa Kosovo. Pentru noi, chestiunea Kosovo este o chestiune foarte mare, dar ne vom strădui să găsim o soluţie de compromis. Pentru a găsi această soluţie este nevoie de dorinţe minimaliste”, a declarat la rândul său preşedintele Aleksandar Vučić.

El şi-a exprimat convingerea că România, pe durata Preşedinţiei Consiliului UE în 2019, va pune printre problemele superioare pe care le va aborda intrarea ţărilor din Balcanii de Vest în Uniunea Europeană.

Răspunzând unei întrebări, Aleksandar Vučić a afirmat: „Eu l-am rugat pe domnul preşedinte Klaus Iohannis, pentru că nu este doar preşedintele celei mai mari ţări din regiunea noastră, dar este şi un demnitar foarte respectat la nivel european. L-am înştiinţat despre discuţiile pe care le-am avut cu doamna Angela Merkel, l-am informat în legătură cu discuţiile purtate în ceea ce priveşte găsirea unui compromis. L-am rugat să ne ajute să ajungem la un compromis, iar domnul preşedinte este omul care are o bună reputaţie în ţările europene, în Statele Unite, şi l-am rugat să ne sprijine personal, precum şi România ca stat pentru a găsi o soluţie pe cale de compromis. Voi repeta încă de o mie de ori că nu se poate ca unii să primească totul, iar cealaltă parte să piardă totul. Cred că trebuie să fie mulţumite ambele părţi, cred că aceasta este o soluţie corectă”, a subliniat preşedintele Serbiei.

Şi preşedintele Iohannis a subliniat că Kosovo este o temă centrală nu doar pentru Serbia, ci este o temă centrală pentru toată regiunea.

„Are o valenţă foarte specială în calea europeană nu numai a Serbiei, ci a întregii zone care generic se numeşte Balcanii de Vest. Nu am aici o soluţie patent pe care să o pun pe masă şi cred că nici nu se aşteaptă cineva la aşa ceva, dar îmi doresc foarte mult să se găsească soluţie, fiindcă aici toţi oficialii europeni au fost foarte clari: aderarea Serbiei la UE se va petrece numai în condiţiile în care relaţia dintre Serbia şi Kosovo este clarificată şi clară. Pe de altă parte, toţi oficialii europeni şi eu am subliniat că ne dorim ca într0un orizont de timp rezonabil zona Balcanilor de Vest să devină parte a UE şi atunci e clar că fără soluţia în această problemă nu vor exista progrese semnificative”, a afirmat Iohannis.

Preşedintele român a precizat că o soluţie nu poate fi impusă din afară, dar ea poate fi discutată cu actorii relevanţi.

„Orice soluţie s-ar găsi ea trebuie să fie corectă sau, cum se spune în engleză, a fair solution, care satisface cât de mult se poate toate părţile. Nu pot să-mi imaginez o soluţie pentru Kosovo care este refuzată de sârbi, cum nu pot să-mi imaginez o soluţie pentru Kosovo care este refuzată de orice altă parte interesată. Niciodată nu se va găsi o soluţie care sarisface 100% pe toată lumea, dar ceea ce trebuie să facă politicienii este să caute o soluţie care satisface în mod rezonabil pe toate părţile, care este corectă şi care este în acord cu regulile internaţionale şi pentru a găsi această soluţie m-am declarat dispus şi dornic să mă implic în discuţie”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Relaţiile dintre România şi Serbia sunt foarte bune şi vor fi şi mai bune, a precizat preşedintele Klaus Iohannis.

„Relaţiile dintre România şi Serbia sunt foarte bune şi vor fi mai bune (…) Suntem optimişti în această privinţă (…) Serbia este principalul nostru partener din Balcanii de Vest”, a declarat preşedintele Iohannis.

Aleksandar Vucic a fost întâmpinat de Iohannis pe platoul de ceremonii de la Palatul Cotroceni, unde, după prezentarea onorului de către Garda de Onoare, s-au intonat cele două imnuri de stat.

Cei doi preşedinţi vor avea convorbiri tete-a-tete şi oficiale, iar apoi vor susţine o declaraţia de presă comună.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor se vor aborda căile de aprofundare a cooperării bilaterale, atât la nivel politic, cât şi economic şi sectorial.

De asemenea, vor fi discutate modalităţile de sprijin din partea României în ceea ce priveşte procesul de aderare a Serbiei la Uniunea Europeană, inclusiv din perspectiva deţinerii de către ţara noastră a Preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru al anului 2019.

Cei doi preşedinţi vor aborda şi problematica minorităţilor naţionale din cele două ţări, aspecte de interes comun privind cooperarea în Balcanii de Vest şi principalele evoluţii în dosarul „Kosovo”.

Vizita are loc ca urmare a contactelor bilaterale româno-sârbe intense din ultimii ani şi confirmă caracterul foarte bun al relaţiilor dintre Bucureşti şi Belgrad, conform Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Iohannis a efectuat o vizită oficială în Republica Serbia în iulie 2015.

Pe agenda vizitei preşedintelui sârb mai sunt prevăzute întrevederi cu premierul Viorica Dăncilă şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

DailyBusiness
Primul tur al alegerilor prezidențiale 2024 ar putea fi ANULAT! Se pune sub semnul întrebării validitatea votului
Fanatik.ro
Cele mai simple metode de a scăpa de condensul de pe geamurile termopane. Ce ar trebui să faci, de fapt, pe timpul iernii
Capital.ro
Călin Georgescu jubilează. Băsescu aruncă bomba în România: E târziu!
Playtech.ro
Cum arată Lavinia Pîrva după ce a slăbit 9 kilograme în doar o lună. Transformarea e radicală
DailyBusiness
Parlamentul European decide soarta bugetului UE 2025 și a noii Comisii Europene!
Adevarul
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Evz.ro
Serialul de pe Netflix, care stoarce lacrimi. Drama foștilor iubiți, condamnați să se reîntâlnească
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
kanald.ro
Vicepreședintele ANCOM va cere suspendarea TikTok în România, începând de joi, 28 noiembrie! Motivul pentru care se dorește această măsură
Cancan.ro
Eduard, mezinul Adrianei Bahmuțeanu, ar fi accesat mai multe site-uri despre suicid! Protecția Copilului a intervenit de urgență
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Răsturnare totală de situație. Călin Georgescu a făcut anunțul chiar acum: Nu am fost în stare!
StirileBZI
Se interzice accesul la TikTok! Cine a luat decizia
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
stirilekanald.ro
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
substantial.ro
Călin Georgescu face apel la calm în contextul protestelor legate de candidatura sa la prezidențiale
MediaFlux
BISERICA spune ADEVĂRUL despre CĂLIN GEORGESCU. Reacția NEAȘTEPTATĂ a PREOȚILOR
Shtiu.ro
Este Călin Georgescu mason? Ce a răspuns la întrebarea: Sunteți mason?
Puterea.ro
De la „100 de ani de singurătate” la „Squid Game”: cele mai tari seriale de urmărit în decembrie