UPDATE. Marşul pentru autonomie organizat, sâmbătă, la Târgu Mureş, de Ziua Libertăţii Secuilor, la care au luat parte peste 2.000 de persoane, s-a încheiat fără incidente, a anunţat Jandarmeria Română.
UPDATE: Manifestanții au depus la Instituţia Prefectului o petiţie prin care solicită autonomie teritorială.
„Azi, 10 martie 2018 noi, secuii adunaţi în Târgu Mureş şi cei care se solidarizează cu noi în ţară şi în străinătate, urmând calea legii şi a democraţiei, declarăm din nou în unanimitate: solicităm autonomie teritorială ţinutului secuiesc! Mesajul Zilei Libertăţii Secuieşti: aceasta nu este doar ziua comemorării martirilor, dar este şi ziua revendicărilor privind drepturile noastre legitime. România sărbătoreşte o sută de ani de la adunarea din Alba Iulia, dar şi mişcarea secuiească pentru autodeterminare împlineşte tocmai o sută de ani. Adunându-ne la monumentul Secuilor Martiri este firesc să protestăm împotriva suprimării autodeterminării naţionale, în spiritul cuvintelor lui Jókai Mór, adică în spiritul unui ‘statut naţional, liber şi independent’. Solicităm restabilirea dreptului avut de strămoşii noştri şi care azi ar putea să devină realitate prin instituirea legală al autonomiei teritoriale”, se arată în petiţia adresată Guvernului şi Parlamentului României.
În document se arată că, în acest an, se află în dezbaterea Parlamentului proiectul de lege privind statutul de autonomie al ţinutului secuiesc: „Reforma administrativă a ţării, amânată de ani de zile, ar avea posibilitatea să asigure şi ţinutului secuiesc dreptul la autodeterminare în cadrul Statului Român. Afirmăm din nou: autonomia ţinutului secuiesc nu lezează unitatea teritorială şi suveranitatea României, nu restricţionează interesele cetăţenilor de naţionalitate română şi a altor naţionalităţi din ţinutul secuiesc şi nu este în contradicţie cu Constituţia ţării. Autonomia ţinutului secuiesc reprezintă dreptul şi capacitatea efectivă a colectivităţii majoritare autohtone a ţinutului istoric de a dispune de prerogativele de autoadministrare şi de unele prerogative de drept public, în scopul preluării sub propria ei responsabilitate şi în interesul întregii colectivităţi, o parte importantă a problemelor de interes public, în conformitate cu principiul subsidiarităţii. Acest lucru este şi în interesul României. Regiunea autonomă dispune de organe de conducere democratic alese, situate între stat şi colectivitate, exercită competenţele autoadministrării, respectiv dispune de anumite competenţe publice delegate de stat”.
Participanţii la mitingul organizat de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) s-au adunat, sâmbătă, în jurul orei 16 în faţa Monumentului Secuilor Martiri din Târgu Mureş având asupra lor steaguri secuieşti ale Ungariei. Ei s-au rugat, au scandat „Autonomia” şi au desfăşurat în jurul monumentului un steag secuiesc de mari dimensiuni.
Printre cei prezenţi se numără eurodeputatul Tokes Laszlo, care a şi luat cuvântul, dar şi invitaţi din Ţara Bascilor (Spania).
Manifestarea este supravegheată de jandarmi.
În cadrul mitingului se va da citire de unei petiţii adresate Guvernului şi Parlamentului României prin care se solicită autonomia Ţinutului Secuiesc.
Preşedintele CNS, Izsak Balazs, a declarat, joi, că mitingul şi marşul sunt şi acţiuni de protest împotriva actualului proiect de regionalizare a României.
„CNS organizează, sâmbătă, la Târgu Mureş, un miting şi un marş pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, la care aşteptăm să participe 40.000 de persoane. Mitingul va începe de la ora 16 la Monumentul Secuilor Martiri, unde va avea loc o comemorare, iar la final se va citi o petiţie adresată Guvernului României prin care cerem să susţină autonomia Ţinutului Secuiesc printr-o lege organică, care a fost depusă în Parlament în decembrie 2017. De asemenea, cerem şi sprijinul Parlamentului pentru adoptarea proiect. De la ora 17, participanţii la miting se vor îndrepta în marş spre Prefectura Mureş, unde o delegaţie va depune petiţia. De asemenea, mitingul şi marşul sunt şi acţiuni de protest împotriva actualului proiect de regionalizare a României”, a spus Izsak.
Acesta a precizat că proiectul de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, depus în decembrie 2017 de deputatul UDMR Kulcsar – Terza Jozsef Gyorgy, este un document care se bucură de o susţinere populară din partea comunităţii maghiare.
Măsurile de ordine publică la manifestările organizate de CNS la Târgu Mureş vor fi asigurate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş, împreună cu celelalte structuri din subordinea MAI.