Andreea Cosma a spus că procurorul Mircea Negulescu i-a luat ilegal o serie de acte, printre acestea regăsindu-se şi arhiva notarială, acuzându-l pe Negulescu de încălcarea legii.
„(…) Sustragere sau distrugere de înscrisuri, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă şi abuz în serviciu. A luat vreo 20.000 de acte, din care 10.000 de acte autentice, (…) mi-a ridicat arhiva notarială, în condiţiile în care arhiva notarială este proprietatea statului şi este protejată. A încălcat legea notarilor publici, regulamentul de aplicare şi dispoziţiile din codul de procedură penală”, a declarat Andreea Cosma la intrarea în Parchetul General.
Deputatul PSD a spus că va depune la Parchet mai multe documente împotriva procurorului Negulescu, enumerând procesul verbal prin care procurorul i-a ridicat documentele şi arhiva, dar şi certificatul medical care dovedeşte că a pierdut sarcina în timpul urmăririi penale.
„Am procesul verbal prin care mi-a ridicat documentele în mod abuziv şi ilegal, arhiva, ordonanţa de dispunere a controlului judiciar faţă de mine prin care mi-a interzis să ies din Ploieşti şi din zona Bucureşti – Ploieşti timp de opt luni, mi-a dat control judiciar cu 50 de persoane, dintre care 40 nu le cunoşteam şi mi-e era frică să ies în oraş, certificatul medical şi alte documente. Am cerut daune morale şi materiale, pentru că am depus şi certificatul medical prin care demonstrez că în timpul urmăririi penale am pierdut sarcina, la mai mult de trei luni. Nu am adus înregistrări”, a spus Andreea Cosma.
Andreea Cosma a depus plângere penală împotriva procurorului DNA Mircea Negulescu, cunoscut drept procurorul Portocală, şi a altor patru persoane, ofiţeri şi subofiţeri de poliţie judiciară în cadul SIF-1.P.J. Prahova, şi a cerut daune în valoare de 1,5 milioane de euro. Deputatul PSD îi acuză pe aceştia de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă şi abuz în serviciu. Mai exact, Andreea Cosma susţine că în timpul percheziţiei la biroul ei notarial a fost ridicată întreaga arhivă notarială, „fără a fi lăsate copii de pe acte în arhivă, astfel cum prevăd normele legale în vigoare”.
„Procurorul Negulescu încerca să îmi facă dosare atât mie, cât și familiei mele. Acest lucru rezultă și din declarația martorei, dată în fața Înaltei Curți, la data de 9.10.2017, în care aceasta declară că procurorul Negulescu i-a transmis că: „îi va lua (în sensul de a-i aresta) pe toți, pe Andreiuța, pe Vlăduț și l-a indicat cu trimiterea „marele om” pe numitul Cosma Mircea”. Aceasta mai declară și că „a fost amenințată, împreună cu Răzvan Alexe, să accepte să facă declarații într-un anume mod în dosarul care privea familia Cosma și, concomitent, să acceptăm că am fost prezenți la derularea unor situații de fapt (nereale) sens în care am dat declarații de martor cu identitate protejată”, mai spunea Andreea Cosma în plângere.