Mirabela Dauer: Tata mi-a făcut paltonaş din haina lui de deţinut

Mirabela Dauer a avut o viaţă mai ceva ca în filme. Cântăreaţa a dezvăluit, zilele trecute, că familia ei a fost atât de săracă, încât când mânca pâine cu unt era sărbătoare şi că primul paltonaş a fost făcut din hainele în care tatăl ei, deţinut politic, s-a întors de la puşcărie.
Romania TV
19 aug. 2012, 09:44
Mirabela Dauer: Tata mi-a făcut paltonaş din haina lui de deţinut

Cea mai mare nenorocire din viaţa artistei a fost lipsa tatălui la vârsta la care ea avea cea mai mare nevoie de el. Când a fost eliberat, Mirabela Dauer aveam 14 ani. “Când a venit acasă tata, era iarnă, iar eu nu aveam paltonaş. Când a văzut, mi-a făcut mie hăinuţă din uniforma lui kaki de deţinut”, a spus cântăreaţa, precizând că acei ani au fost grei pentru întreaga familie.

“Au fost nişte ani grei pentru mama, pentru mine şi pentru sora mea, care este mai mare cu 7 ani decât mine. Ce haine nu-i mai veneau ei, le luam eu, însă pantofii ei nu mi se potriveau, iar ca să-i pot încălţa le puneam vată la vârf. Uneori mâncam doar pâine cu magiun, iar atunci când aveam şi unt era o adevărată sărbătoare”, a spus Mirabela, potrivit revistapasiuni.ro.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Stațiunea perfectă pentru tineri în luna august. Există activități zi și noapte în acest loc, iar oricine își poate reîncărca bateriile
Capital.ro
Adio, doamnă! S-a stins marea actriță. Toată lumea a iubit-o pe legendara regină
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Renault, ofertă pentru soții care divorțează. Își pot primii banii pe mașină înapoi
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Ilegal în România în orice zi din an. Se consideră infracțiune. Faci închisoare până la 7 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
CrowdStrike vs. Windows 3.1: cum a câștigat Southwest Airlines
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!