Rex Tillerson: Donald Trump a luat „singur” decizia de a se întâlni cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un

Preşedintele SUA, Donald Trump, a luat "de unul singur" decizia de a se întâlni cu liderul Coreeei de Nord, Kim Jong-Un, afirmă secretarul de Stat american, Rex Tillerson, în contextul în care hotărârea a generat surprindere în Statele Unite, inclusiv în rândul funcţionarilor de la Casa Albă.
Romania TV
09 mart. 2018, 18:23
Rex Tillerson: Donald Trump a luat

„Este vorba de o decizie pe care preşedintele a luat-o de unul singur. Am vorbit cu el în cursul dimineţii despre această decizie şi am avut o conversaţie foarte bună”, a declarat Rex Tillerson, aflat în vizită în Djibouti.

„Preşedintele Trump declara de ceva timp că era deschis discuţiilor şi că ar vrea să aibă o întrevedere cu Kim Jong-Un când vor fi întrunite condiţiile. Şi cred că raţionamentul preşedintelui este că acum a venit vremea”, a spus Tillerson, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Coreea de Nord, vizată de sancţiuni dure din cauza programelor de înarmare balistică şi nucleară, vrea de mult timp lansarea negocierilor cu liderul celei mai puternice naţiuni din lume, dar Statele Unite au evitat până acum negocierile directe. Decizia luată rapid de Donald Trump a generat surprindere inclusiv printre funcţionarii de la Casa Albă, potrivit agenţiei Associated Press.

Tensiunile între Statele Unite şi Coreea de Nord s-au intensificat în ultimul an, după o serie de teste nucleare şi balistice efectuate de Phenian. Pe fondul tensiunilor, Donald Trump a ameninţat cu distrugerea Coreea de Nord, iar Kim Jong-Un a avertizat că ar putea lansa atacuri nucleare contra SUA.

Spynews
ADN-ul principalului suspect a fost găsit pe corpul Marinei, femeia ucisă în Brăila. Bărbatul i-ar fi mințit pe anchetatori
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 22 iulie 2024. Oportunități pentru nativul Fecioară
Capital.ro
SE CONFISCĂ mașinile pe loc. Regulile se aplică deja LA GRANIȚA cu România
Playtech.ro
Țeapa pe care și-a luat-o un român într-o benzinărie din Grecia: Aveți mare grijă, verificați pompa
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Omul care l-a făcut pe Ceaușescu președinte. Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor, stalinizatorul României
Spynews
Ilie Pălie și Foca. Ce reprezintă cele două sărbători care vin după Sfântul Ilie
Spynews
”Noi nu suntem criminali”. Mama bărbatului suspectat că a ucis-o pe Marina din Brăila își apără fiul! Femeia spune că cei doi se cunoșteau
Evz.ro
Românii, chemați la oaste. Mesajul este clar
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! Dentista din Brăila își cunoștea presupusul ucigaș! Mama bărbatului a făcut dezvăluiri inedite + unde s-ar fi aflat el când
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Dentista din Brăila a fost ucisă în 33 de secunde! Principalul suspect a fost reținut pentru 24 de ore
Capital.ro
ESTE ILEGAL să îți repari propria MAȘINĂ. Se consideră infracțiune
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Bruce Springsteen devine oficial miliardar la 74 de ani
MediaFlux
LUMEA intră în RĂZBOI! RUSIA a ANUNȚAT după GESTUL NATO
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'