Domeniul schiabil Şureanu este o destinaţie preferată de preşedintele României. Klaus Iohannis a urcat la Șureanu de cel puțin patru ori, în acest sezon. Îmbrăcat cu echipament negru cu portocaliu, Klaus Iohannis a stat la rând la telescaun, unde a şi fost fotografiat.
„Companie selectă la schi… Hello, Mr. Iohannis! LE: S-a așezat, evident, la coadă. (Și schiază foarte, foarte bine!)”, a scris cel care a postat pe Facebook imaginile cu şeful statului.
Preşedintele a mai fost fotografiat pe pârtiile de la Şureanu în 6 şi 27 ianuarie, respectiv în 17 februarie. Zona este una preferată de acesta pentru practicarea sportului de iarnă.
Pe Domeniul Schiabil Şureanu zăpada este foarte bună şi foarte multă, astfel că sezonul de schi continuă.
Domeniul Şureanu este situat la peste 2.100 metri altitudine, în zona cunoscută drept „Elveţia României”. La acest sfârşit de săptămână toate cele nouă pârtii, în lungime totală de 11 kilometri, sunt funcţionale.