Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, informează Administraţia Prezidenţială.
Potrivit legii adoptate, la articolul 139 alineatul (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, după sintagma „- 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române” se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins: „- Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui”.
Vinerea Mare devine astfel zi liberă prin lege.
Potrivit Codului Muncii, zilele libere potrivit legii sunt:
Art. 139
(1) Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
– 1 și 2 ianuarie;
– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
– prima și a doua zi de Paști;
– 1 mai;
– 1 iunie;
– prima și a doua zi de Rusalii;
– Adormirea Maicii Domnului;
– 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
– 1 decembrie;
– prima și a doua zi de Crăciun;
– două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
Următoarea zi liberă legal prin lege după Vinerea Mare este 1 mai, care anul acesta pică marţi. În anii trecuţi, guvernul a instituit o practică din a uni aceste zile cu weekend-ul cel mai aproapiat, astfel că luni, 30 aprilie, ar putea fi zi liberă prin hotărâre de guvern.