„Ne-am întâlnit la un restaurant libanez din complexul hotelier Radisson. Am stat pe o canapea şi am pus plicul cu 30.000 de euro între noi. L-am văzut pe Constantin Niţă când a luat plicul cu bani şi l-a introdus în buzunar, după care eu m-am ridicat şi am plecat” – este declaraţia dată de Tiberiu Urdăreanu în timpul audierii sale ca martor-denunţător în dosarul în care Constantin Niţă a fost condamnat în primă instanţă la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, scrie Agerpres.
În faţa judecătorilor, Urdăreanu a spus că firma UTI a câştigat în anul 2012 un contract privind managementul traficului din municipiul Iaşi, însă licitaţia a fost anulată, iar el a luat legătura cu Constantin Niţă pentru ca acesta să îl pună în contact cu primarul din Iaşi, Gheorghe Nichita.
„Întâlnirea cu Gheorghe Nichita a avut loc în partea a doua a anului 2012. Înainte de a se relua licitaţia, în biroul de parlamentar al lui Niţă… (…) A fost o discuţie de principiu, am înţeles că procedura va fi reluată, că se vor produce câteva schimbări în caietul de sarcini”, a declarat Urdăreanu.
Urdăreanu susţine că Niţă i-a cerut un comision de 5% din valoarea contractului de la Iaşi, iar în schimbul acestui comision fostul ministru a promis că va interveni pentru ca firma UTI să câştige licitaţia.
„I-am spus lui Niţă că nu pot să îi remit comisionul de 5% din valoarea contractului, deoarece exista şi pretinderea din partea primarului Gheorghe Nichita, care cerea 10% din contract. Profitul contractului nu era suficient de mare să îmi permită să plătesc acest comision. Am încercat să renegocieze acest comision. Constantin Niţă mi-a propus remiterea comisionului de 5% pe două căi. Mi s-a sugerat să fac plăţi către o firmă reprezentată de Mihai Ghirda, în baza unui contract de consultanţă. În contract era prevăzută plata unei sume lunare de 5.000 de euro. Contractul de consultanţă urma să fie încheiat pe un termen lung, până la finalizarea lucrărilor de la Iaşi. Aceste sume au fost plătite în primul an de execuţie a proiectului, după care plăţile au încetat. A doua cale de plată a comisionului consta în remiterea de sume cash. O astfel de plată s-a făcut în vara anului 2013, de 30.000 de euro, sumă pe care i-am dat-o personal lui Constantin Niţă în restaurantul libanez din complexul hotelier Radisson. Nu mai ştiu dacă aceşti bani i-am retras dintr-un cont. Erau bani personali. Am plătit aceşti bani pentru a mai calma nervozitatea lui Niţă, care era insistent. (…) Când i-am dat banii lui Niţă în restaurant nu mai era nimeni lângă noi. (…) Ne-am întâlnit la restaurant, am stat pe o canapea şi am pus plicul cu cei 30.000 de euro între noi. L-am văzut pe Niţă când a luat plicul cu bani şi l-a introdus în buzunar, după care eu m-am ridicat şi am plecat. Era un plic de dimensiuni normale”, a declarat Urdăreanu.
El a menţionat că valoarea totală a comisionului de 5% cerut de Niţă se ridica la 3 milioane lei, din care au fost plătiţi efectiv 90.000 de euro, respectiv 30.000 euro cash şi 60.000 euro (12 rate lunare a câte 5.000 de euro), prin contractul de consultanţă încheiat cu o firmă indicată de fostul ministru al Energiei.
Urdăreanu a menţionat că, după ce au fost achitate cele 12 tranşe din contractul de consultanţă, a refuzat să plătească restul de bani, astfel încât a fost căutat de mai multe ori de către Niţă.
„Constantin Niţă m-a căutat, fie direct, fie prin intermediul lui Mihai Ghirda. Acesta din urmă a venit la sediul firmei mele şi mi-a transmis că mă caută domnul ministru Niţă. Nu mi-a spus de ce mă căuta. Nu am răspuns acestor apeluri, iar Mihai Ghirda i-a cerut colegului meu Mihail Tănăsescu să se prezinte el la ministrul Niţă. Ştiu că s-a prezentat cel puţin o dată. Tănăsescu mi-a spus că a fost la cabinetul lui Niţă, iar acesta i-a reproşat că nu suntem serioşi şi nu ne ţinem promisiunile. Ni s-a reproşat că nu am continuat să dăm sume de bani”, a adăugat Urdăreanu.
Omul de afaceri a explicat că, în anul 2013, a făcut un denunţ la DNA împotriva lui Niţă, dar nu din iniţiativa sa, ci la întrebările unui procuror, după ce numele fostului ministru a apărut în nişte interceptări.
„În legătură cu denunţul pe care l-am făcut în 2013, precizez că am fost chemat la DNA, ocazie cu care am fost întrebat de procurorul care cerceta dosarul lui Gheorghe Nichita cine este Niţă, persoana care apărea în înregistrarea convorbirilor dintre Gheorghe Nichita şi Gabriel Mardaresevici. Aceştia se plângeau în înregistrări că m-au tot căutat şi nu m-au găsit. Gheorghe Nichita l-a întrebat pe Mardaresevici dacă este cazul să vorbească cu Niţă. În acest context, am formulat denunţul şi le-am spus cine era Niţă. Nu a fost iniţiativa mea să mă prezint la DNA şi să depun acel denunţ. Am răspuns întrebărilor procurorului. (…) Nu s-au exercitat presiuni asupra mea în momentul în care am formulat denunţul”, a precizat omul de afaceri.
Declaraţia lui Urdăreanu l-a enervat pe Constantin Niţă, care i s-a adresat omului de afaceri de mai multe ori în timpul procesului: „Vă rog să nu minţiţi în faţa instanţei. (…) Vin sărbătorile Paştelui şi aţi jurat pe Biblie! La restaurant sunt camere de luat vederi. Este sigur că mi-a dat bani?”.
Procesul se află în faza de apel, după ce fostul ministru al Energiei Constantin Niţă a fost condamnat, în mai 2017, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.
Instanţa a mai decis atunci confiscarea de la Constantin Niţă a sumei de 303.000 lei, fiind menţinut sechestrul asigurător.
Constantin Niţă este acuzat că, în cursul anului 2013, i-a solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia – UTI cu Primăria Iaşi.
Potrivit DNA, Constantin Niţă ar fi intermediat o întâlnire între Tiberiu Urdăreanu şi fostul primar Gheorghe Nichita, în schimbul unui comision de 5% din valoarea contractului. Banii din comision urmau să îi fie remişi lui Niţă în două forme – parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru.
”În consecinţă, la data de 21 iulie 2013, Niţă Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri, în incinta unui restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti. De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro + TVA/lună, care a şi fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013 – iunie 2014”, mai spun procurorii.
Conform DNA, Niţă a primit două tranşe, de 30.000 de euro, respectiv 303.118 lei, bani folosiţi, în mare parte, pentru diverse cheltuieli ale partidului din care făcea parte.