Cresc exporturile de armament în toată lumea. SUA sunt principalul exportator

Volumul exporturilor de armament a crescut în întreaga lume în perioada 2013-2017, iar Statele Unite şi-au consolidat poziţia de principal exportator, arată un raport elaborat de Institutul Internaţional pentru Pace din Stockholm (SIPRI).
Iulian Tudor
12 mart. 2018, 16:38
Cresc exporturile de armament în toată lumea. SUA sunt principalul exportator

„Continuând tendinţele de ascensiune începute în 2000, volumul transferurilor majore de armament în perioada 2013-2017 a fost cu 10% mai mare decât în intervalul 2008-2012”, anunţă Institutul Internaţional de Cercetări pentru Pace din Stockholm (SIPRI).

„Exporturile de armament s-au intensificat în Asia, în Oceania şi în Orientul Mijlociu, atât în intervalul 2008–2012, cât şi între 2013 şi 2017, în timp ce exporturile spre ţări africane, americane şi europene au scăzut”, precizează SIPRI, potrivit Mediafax

Principalii exportatori de armament sunt în ordine Statele Unite, Rusia, Franţa, Germania şi China, reprezentând împreună 74% din totalul exporturilor de armament în intervalul 2013–2017. În ultimii cinci ani, exporturile de armament efectuate de Statele Unite au reprezentat 34% din volumul mondial.

 „Intensificarea exporturilor de armament ridică semne de întrebare privind impactul asupra păcii şi securităţii pe plan internaţional”, afirmă Jan Eliasson, preşedintele Consiliului de conducere al SIPRI.

„Situaţia evidenţiază necesitatea îmbunătăţirii şi implementării unor mecanisme internaţionale precum Tratatul pentru Controlul Armamentului”, precizează Eliasson.

Spynews
Alex Bodi, adevărul despre triunghiul amoros în care ar fi fost implicat! Ce spune afaceristul despre bărbatul cu care se vehiculează că ar avea conflicte și fosta iubită: "Sunt niște..." / VIDEO
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Gigantul german care va deschide o nouă fabrică în România. Vor fi 1500 de locuri de muncă, investiția e de sute de milioane de euro
Capital.ro
Aceste anvelope trebuie schimbate! Toți șoferii sunt obligați. Risc de derapaj
Playtech.ro
Se aplică de la 1 septembrie pentru românii cu pensii între 2.000 și 3.000 de lei. Veste bună venită direct de la Casa Națională de Pensii, vizând impozitarea
DailyBusiness
De ce economia țării nu este stabilă? Radu Crăciun: „Asigurăm prosperitatea altora și iluziile noastre”
Adevarul
Manelistul Jador, gest controversat la un concert. S-a filmat când dădea bani publicului. „Dacă îi muncea, nu îi mai arunca” VIDEO
Spynews
Bătaie ca-n filme la concertul lui Babasha. Spectatorii şi bodyguarzii s-au încăierat în fața scenei. O polițistă a ajuns la spital / VIDEO
Spynews
La ce intervenție chirurgicală a apelat ispita Eric, de la Insula Iubirii! Și-a făcut o schimbare vizibilă la nivelul feței | FOTO
Evz.ro
Regula celor 5 secunde. Sfaturi de la experți pentru a rezolva conflictele în cuplu
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
wowbiz.ro
Roberta și-a pierdut viața la volanul autospecialei de poliție pe care o conducea! Avea doar 21 de ani
Cancan.ro
'Ăla-i amantul tău?' Ilie Năstase și Ioana, mega-scandal în fața blocului: 'Te-am văzut'😱
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Cosmin, bărbatul care și-a salvat fiica de la înec în Jupiter, a fost găsit mort de scafandri. Trupul a fost recuperat după 48 de ore de căutări
Capital.ro
Simona Halep a făcut anunțul despre copil: Acesta este viitorul pe care mi-l doresc!
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. E gata să se dezbrace total. „Cred că sunt hot. Vreau să-mi arăt corpul”
stirilekanald.ro
Un bilet la Telecabina Bușteni, mai scump decât un zbor la Milano! Ireal cât costă
substantial.ro
Cutremur de 7,2 Magnitudine Loveste Coasta de Est a Peninsulei Kamceatka din Rusia: Alertă de Tsunami Emitată
MediaFlux
SECRETUL lui DONALD TRUMP! S-a AFLAT de ABIA ACUM
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...