Pentru că a fost refuzat, atât de cele două fete, cât şi de iubită, bărbatul s-a enervat şi a început să facă scandal, scrie observatorulph.ro. Cele două invitate au plecat, iar tânărul a pus mâna pe un cuţit şi a înjunghiat-o pe Mariana de 34 de ori.
Citeşte şi Femeie înjunghiată în stradă de iubitul gelos. Bărbatul a încercat apoi să se sinucidă
Fiul cel mare al tinerei a sărit în ajutorul mamei, însă a fost şi el tăiat la umăr şi a fugit într-un bloc din apropiere, acolo unde a cerut ajutorul vecinilor, informeaza Observator.
După ce a fugit de la locul crimei, Alexandru Rusu s-a predat câteva zile mai târziu la o secţie de Poliţie din Bucureşti. Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti l-au condamnat la 22 de ani de închisoare, deşi iniţial el a fost condamnat la numai 20 de ani de închisoare. În plus, a fost obligat să plătească daune morale în valoare de 50.000 de euro pentru fiecare dintre cei doi copii minori ai victimei, dar şi 5.000 de euro cheltuieli de înmormântare.
Crima s-a produs în luna martie a anului trecut, într-un apartament din cartierul Mihai Bravu din Ploieşti.