Un echipaj aflat în misiune de asigurare a ordinii publice a observat doi tineri, de 17 şi 18 ani, la intersecţia bulevardului Ferdinand cu strada Răscoalei 1907, din municipiul Constanţa.
La vederea oamenilor legii, cei doi au început să se agite, spunând jandarmilor că nu au nimic de declarat.
În momentul în care echipajul a început să le facă un control corporal, tânărul de 17 ani a scos din buzunarul interior al gecii două bancnote, una de 500 de euro, iar cealaltă de 50 de euro. El a spus oamenilor legii că banii respectivi ar fi fost pierduţi de cumnatul său în parcul din apropiere, cei doi reuşind să-i găsească.
Potrivit news.ro, la examinarea bancnotelor, jandarmii şi-au dat seama că acestora le lipsesc elementele de siguranţă şi sunt false. Tinerii au precizat că nu ştiau acest lucru.
Cei doi tineri sunt cercetaţi pentru punere în circulaţie a unor bancnote falsificate, cazul fiind preluat de BCCO Constanţa.