Reprezentanţii Comisiei Europene încep miercuri misiunea de evaluare în cadrul MCV

Reprezentanţii Comisiei Europene încep miercuri misiunea de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), context în care vor avea loc întâlniri cu reprezentanţi ai sistemului judiciar, Parlamentului şi Guvernului.
Romania TV
14 mart. 2018, 06:08
Reprezentanţii Comisiei Europene încep miercuri misiunea de evaluare în cadrul MCV

Misiunea urmează să aibă loc în perioada 14 – 16 martie, potrivit Agerpres.

Ministerul Justiţiei a precizat, pentru AGERPRES, privitor la misiunea de evaluare a Mecanismului de Control şi Verificare, că joi, la sediul MJ, vor avea loc mai multe întâlniri vizând analiza recomandărilor şi Codul penal şi Codul de procedură penală – recomandările 3 şi 4 -, la care vor participa reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Camerei Deputaţilor şi Senatului.

O altă întâlnire vizează Codul civil, Codul de procedură civilă, Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar – recomandările 3 şi 6 – şi la ea vor participa reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Strategia Naţională Anticorupţie – recomandarea 11 – se va afla şi ea printre temele ce vor fi abordate în cadrul întâlnirilor.

Sursa citată precizează că în cadrul unei alte întâlniri va fi discutată şi implementarea planului referitor la neexecutarea hotărârilor debitor public – recomandarea 5 -, întâlnire la care vor participa reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Finanţelor Publice, Secretariatului General al Guvernului.

Pe 6 martie, Comisia de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei s-a reunit la Ministerul Justiţiei pentru pregătirea următoarei misiuni de evaluare a Comisiei Europene în cadrul MCV.

„Obiectivul reuniunii a fost pregătirea următoarei misiuni de evaluare a Comisiei Europene în cadrul MCV, care va avea loc în perioada 14-16 martie 2018, atât din punct de vedere logistic, cât şi din perspectiva contribuţiilor necesare pregătirii raportului de progrese ce urmează a fi prezentat instituţiei europene”, se preciza într-un comunicat transmis de Ministerul Justiţiei.

Sursa citată menţiona că fiecare instituţie, prin reprezentanţii săi, a prezentat stadiul progreselor, dar şi al măsurilor pentru pregătirea misiunii de evaluare.

Ministrul justiţiei a subliniat necesitatea cooperării tuturor instituţiilor cu competenţe în context MCV, arătând totodată că raportul de progrese ce va fi întocmit la nivelul ministerului va fi realizat pe baza contribuţiilor instituţiilor partenere.

Comisia MCV a fost instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 216/2012 privind accelerarea implementării obiectivelor de referinţă prevăzute în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Comisia are ca atribuţie evaluarea modalităţii în care toate instituţiile implicate în realizarea obiectivelor MCV îşi îndeplinesc sarcinile, potrivit competenţelor acestora, armonizarea eforturilor în cadrul MCV şi asigurarea dialogului şi cooperării între instituţiile implicate.

Spynews
Momente de groază în Satu Mare! A fost descoperită o bombă neexplodată într-o zonă foarte circulată | FOTO
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Când se schimbă vremea. Meteorologii ANM vin cu noi vești proaste
Capital.ro
Bani pentru 2,5 milioane de români. Se plătesc 250 LEI în august. Ordin la Guvern
Playtech.ro
Loredana, apariție de INFARCT! Costumul de baie CRĂPAT i-a arătat toate formele
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Star Matinal. Cum se simte Mihai Leu, după ce s-a confruntat cu probleme de sănătate serioase. A ajuns la spital de trei ori în prima parte a anului
Spynews
Marina, femeia găsită moartă în propriul cabinet stomatologic, a luptat pentru viață până în ultima secundă. Detalii tulburătoare despre crima din Brăila
Evz.ro
Taxe mai mari pentru români, de la anul. Cât de gravă e criza bugetară, de fapt
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Mascații au intrat peste Bianca Drăgușanu! Vedeta, AUDIATĂ, la Poliție
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Lege pentru românii care locuiesc la CASĂ. Vor scăpa de obligație
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Guvernul adoptă un proiect de lege pentru implementarea Convenției anti-mită
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'